Teorii despre dragoste

Ne preocupă pe tot parcurcul vieţii şi ne da bătăi de cap. Câţi se pot lăuda că nu au suferit din amor şi câţi se pot lăuda că ştiu cum stă treaba?

Dragostea este unul dintre cele mai intense şi mai stabile sentimente umane şi a venit timpul să o teoretizăm şi să o clasificăm cât de cât.

Love’s Labour’s Lost… Cât de nimerit este titlul piesei shakespeariene… Din zorii adolescenţei (în ziua de azi, chiar mai devreme, dacă e să ne gândim la cât de expuşi sunt copiii la tot ce înseamnă mesaje despre sexualitate, iubire sau despărţire pe canalele media) o căutăm.

Dragostea este aproape o obligaţie în această epoca în care singurătatea poartă stigmat. Iar dacă e să ne luăm după numărul crescut de divorţuri traumatizante sau de pacienţi din cabinetele de terapie de cuplu, pierderea ei ne provoacă groază. Chit că, de ceva vreme, „dragostea“ nu mai era decât un pasnic ritual de umplut sarmale, cuprins în duioasă interogaţie: „Iubi, ai dus gunoiul?“. Vrem să simţim fiori, să ne aprindem de dorinţe trupeşti, să fim văzuţi aşa cum suntem de fapt (sau credem că suntem, fascinanţi,capabili, demni de admiraţie şi de figură înfrigurată a cuiva pe un peron, asteptandu-ne…).În câţi dintre noi nu există o Anna Karenina materializată în diverse grade? Sau o Madame Bovary patetică? Cel care nu a plâns niciodată după o despărţire, să ridice primul piatră… Cine poate spune că nu e câtuşi de puţin romantic şi nu-i plac florile, telefoanele târzii de „noapte bună“ sau sms-urile lubrice de la un partener dornic, picate chiar în timpul unei şedinţe de vânzări?

Ei bine, se pare că romantismul are şi el grade şi trese. Psihologii sunt o specie mai aparte a biologilor, care studiază cu răbdare îngerească ceea ce noi, restul lumii, considerăm de la sine înţeles.  Și iată cum iese la iveală că, de fapt, există mai multe stiluri sentimentale. în studiul Styles of Romantic Love, (The New Psychology of Love, Yale University Press, 2006), psihologii americani Clyde Hendrick şi Susan S. Hendrick identifică şase stiluri de iubire.

Pe scurt, acestea sunt denumite: „eros“, „ludus“, „storgē“ (cuvânt grecesc care s-ar traduce aproximativ prin „prietenie“), „pragma“, „mânia“ şi „agapē“. Din nomenclatură această pompoasă, se deduce deja despre ce este vorba.

Sunt felurile noastre de a trăi dragostea diferit, în funcţie de personalitate, biografia şi educaţia sentimentală a fiecăruia. Ele sunt destul de stabile de-a lungul vieţii şi ne servesc drept „lentile“ prin care privim un nou partener. Dar să le luăm pe rând.

„Eros“ e caracteristic celor care nu concep să iubească fără senzualitate şi sexualitate debordantă. Aceşti „satiri şi bacante“ vor căuta intensitatea emoţională, vor preferă parteneri atrăgători fizic, iar relaţia în sine are o aparenţă de inevitabil, nu i te poţi opune.

Este ceea ce a păţit Zeus de fiecare dată când şi-a înşelat consoartă; sau Jeremy Irons şi Juliette Binoche în filmul Damage (1992). Justificarea cea mai comună este „draga, pur şi simplu s-a întâmplat…“.

Urmează „Ludus“ sau ceea ce fac studenţii când scăpa de la părinţi. Schimbare frecvenţa de parteneri, comportament sexual adesea riscant. Se evita ataşamentul şi orice fel de implicare emoţională.

„Storge“ este iubirea-prietenie. Este calmă şi liniştită. Senzualitatea nu e componentă principală, partenerii pun accent pe liniştea relaţiei, pe creşterea copiilor, pe zacuscă reuşită la care a contribuit amândoi.

Nu este neapărat un trăsătură a cuplurilor în vârsta, unii preferă să evite love’s labor’s lost încă de la tinereţe. Se concentrează pe relaţia lor, pe care o alimentează cu tandreţe, dar fără mari cutremure afective… „Nu simt ei că pierd ceva?“ – ne-am întrebă noi, restul lumii.

Să mergem mai departe. „Pragma“ este o listă de atribute dezirabile (să nu vorbească cu mâncarea în gura, să fie un bun părinte etc.). Poate că e la mijloc frică de singurătate şi nu neapărat dorinţa de a împărtăşi experienţe cu cineva.

Poate fi rezultatul unor comenzi sociale de care nu devenim conştienţi („Faţa mea, să ai casa ta, un soţ bun, care să aducă banii acasă…“). Sentimentele sunt facultative. Urmează „mânia“. Este clar, după nume, la ce face referire. Iubirea-simptom, isteria şi extazul. Dragostea maniacală care, de obicei, se termină prost. Anna Karenina.

Și, în sfârşit, sfântă sfintelor, „Agape“. Este stilul femeii romane, eroină care pune nevoile partenerului deasupra celor personale. Este dragostea-sacrificiu. Dar să nu fim răutăcioşi. Să facem concesii: ea este şi expresia devotamentului şi a iubirii trecute atunci când unul dintre parteneri se îmbolnăveşte, de exemplu.

Cei doi psihologi fără ocupaţie care au analizat aceste stiluri generale de a iubi mai fac o distincţie bazată pe experienţa îndrăgostirii. Cei caracterizaţi de „eros“ şi de „mânia“ se vor îndrăgosti fulgerător, vor avea parte de o mare intensitate sentimentală, în vreme ce pragmaticii sau ludicii mai că nu ştiu ce înseamnă să te îndrăgosteşti.

Recunoaşteţi deja pe cineva din anturaj în aceste portrete? Dar voi înşivă pe unde va situaţi? Sunteţi mai degrabă erotici şi pasionali ori cerebrali şi pragmatici? Răspunsul la această întrebare va poate ajuta să va cunoaşteţi mai bine şi, eventual, să va alegeţi un partener care să nu va contrazică aşteptările pe termen lung. Un ludic şi o pragmatică nu vor face casa bună…

Vestea bună este însă că, în general, preferăm oamenii că noi. Ceea ce psihologii numesc „cuplare asortativa“ înseamnă că este mai probabil să ne alegem un partener cu acelaşi stil de a iubi decât pe cineva din spectrul opus. şi că acest lucru ne ajuta să păstrăm relaţia.

Între cuplurile studiate de specialiştii noştri, partenerii cu relaţii de succes şi pe termen lung de obicei fac parte din aceeaşi categorie de iubire. încă ceva: stilurile acestea nu sunt categorii pure. Ele vin în amestecuri.

Poţi fi un pragmatic şi, ocazional, ludic (la tinereţe sau când te loveşte criză vârstei mijlocii). Sau poţi fi o iubită maniacală cu ceva sacrificiu (Agape). Dar, de obicei, un bun predictor al succesului unei relaţii este erosul puternic şi viu. Previzibil, o premisă a eşecului aceleiaşi relaţii este comportamentul ludic. Nimănui nu-i place să fie schimbat că o cămaşă…

Sursă: http://www.psychologies.ro