Este dificilă identificarea unor factori specifici care să genereze stabilitate la nivelul tuturor cuplurilor, deoarece trebuie să luăm în considerare faptul că fiecare om are propria personalitate, aşteptări specifice de la o relaţie sau de la viaţă în general, de aceea în funcţie de aceste aşteptări, factorii care pot asigura stabilitatea în cuplu diferă. Iubirea este considerată cea mai importantă condiţie a succesului într-o căsnicie, urmată de condiţiile bune de locuit şi de sprijin reciproc, încredere şi fidelitate. Toate caracteristicile de similaritate socială (a credinţei religioase, a educaţiei, vârstei şi a poziţiei sociale) sunt foarte rar menţionate ca principală influenţă asupra succesului unei relaţii. Mai mult, acestea sunt cel mai des menţionate la rubrica „cea mai puţin importantă” condiţie. Iubirea este un sentiment cvasi-unanim apreciat ca fiind necesar pentru o relaţie fericită. Totuşi, răspunsurile primite indică existenţa câtorva bariere solide pe care aceasta trebuie să le depăşească. De exemplu, iubirea nu poate dizolva singură opreliştile ridicate de părinţii tinerilor îndrăgostiţi în faţa pretendenţilor din categorii marginale sau stigmatizate. Încrederea în oameni este cea care face posibilă şi încrederea în iubire, facilitând consolidarea unor relaţii intime care altminteri ar fi supuse presiunilor parentale. În ceea ce priveşte bunăstarea materială, este interesant faptul că oamenii sunt dispuşi să accepte intrarea în familia lor a unor pretendenţi din familii foarte sărace. De altfel, banii sunt consideraţi relativ neimportanţi în comparaţie cu iubirea – deşi condiţiile de locuit sunt un factor evaluat ca fiind de primă importanţă pentru succesul unei relaţii. Una din principalele condiţii care contribuie la crearea şi consolidarea stabilităţii cuplurilor, identificată de anumiţi autori, este intimitatea. Aceasta din urmă, îndeplineşte anumite funcţii, cum ar fi aceea de satisfacere a nevoii de afiliere în cadrul unui cuplu, de apartenenţă afectivă. Intimitatea asigură „o sursă nelimitată de energie”, o rezistenţă crescută la stres, o miraculoasă „imunitate psihosocială”.

Autorii Robert Sternberg şi Susan Grajek vorbesc despre relaţia intimitate-stabilitate în cuplu. Aceştia consideră că intimitatea asigură dezvoltarea şi stabilitatea cuplurilor, însă îşi argumentează afirmaţia prin intermediul „teoriei trunghiulare a dragostei”, referindu-se la trei elemente definitorii ale stabilităţii-intimităţii cuplului: „pasiunea” (care se referă la atracţia fizică); „cunoaşterea celuilalt şi de sine” (care are un impact deosebit în a influenţa şi a menţine decizia de a iubi); „intimitatea” (care are un rol important în alimentarea şi impulsionarea nevoii de continuitate a unei relaţii).

Richard Benson prezintă o serie de reguli, care se adresează atât membrilor cuplurilor căsătorite, cât şi celor care intenţionează să facă acest pas: să fie sinceri, demni de încredere, corecţi. Atunci când un partener îşi doreşte de la celălalt sinceritate, corectitudine, el ar trebui să fie primul care să se manifeste în acest sens, şi abia după aceea să ceară si celuilalt acelaşi lucru. Să îşi împartă sarcinile ce revin relaţiei într-un mod echitabil. Din acest punct de vedere, va fi foarte dificil de comensurat efortul depus de fiecare membru în parte în realizarea sarcinilor, motiv pentru care fiecare cuplu îşi stabileşte propriile reguli şi acţionează ca atare. Să îi ofere susţinere partenerului, să fie prieten cu acesta. În acest sens, comunicarea dintre parteneri joacă un rol esenţial. Să-şi manifeste intenţia de a comunica cu partenerul. Comunicarea necesită implicarea ambilor parteneri. Aceştia trebuie să aibă rabdare, să asculte doleanţele, opiniile celuilalt, şi la rândul său să îşi spună propria părere. Să îşi satisfacă din punct de vedere sexual şi afectiv partenerul. Aceasta se poate realiza prin intermediul discuţiilor bilaterale deschise care să aibă în prim plan acest subiect, care până nu demult era considerat tabu.

Una din cele mai complete prezentări a factorilor ce influenţează stabilitatea cuplurilor a fost realizată de către Georgeta Ghebrea, care identifică următorii factori ca având o importanţă deosebită: gradul de compatibilitate dintre parteneri, are în prim plan dimensiuni de analiză precum: vârsta, mediul de provenienţă, nivelul de educaţie, standardul economic, preocupările din timpul liber, concepţia despre viaţă în general. Cu cât gradul de compatibilitate este mai mare cu atât armonia sexuală este asigurată. Armonia sexuală este un factor la fel de important ca şi ceilalţi în ceea ce priveşte influenţa asupra stabilităţii cuplului, şi care, de-a lungul timpului a fost ori subapreciat, ori supraapreciat. Socializarea din familia de origine presupune că o familie care apelează la practici educative coerente, care transmite afecţiunea necesară descendenţilor săi, îi pregăteşte mai bine pe aceştia într-un mod corespunzător pentru relaţiile intime viitoare.

Socializarea conduce la creşterea abilităţilor relaţionale. Abilităţile relaţionale, care sunt extrem de importante în ceea ce priveşte rezolvarea problemelor, schimbului pozitiv – transmiterea afecţiunii – şi negativ – exprimarea agresivităţi. Experienţa premaritală are în vedere faptul că un număr redus de relaţii generează un nivel mai mic al aşteptărilor, determinând astfel posibilitatea creşterii satisfacţiei maritale. Interacţiunea în cadrul cuplului, care se concretizează prin existenţa unor prieteni comuni, unor activităţi comune, petrecerea timpului liber împreună, şi care are drept efect creşterea gradului de stabilitate al cuplului. Satisfacţia maritală dacă este scăzută, scade în mod evident şi stabilitatea relaţiei respective. Factorii economici sunt la fel de importanți.Un standard economic aflat în concordanţă cu aşteptările partenerilor, determină apariţia unui sentiment de mulţumire, influenţând astfel în sens pozitiv stabilitatea cuplului.

Ca şi concluzie, există foarte mulţi factori care aduc, sau chiar condiţionează, stabilitatea în cuplu. Fiecare cuplu are micile trucuri şi secrete proprii pe care le aplică în depăşirea situaţiilor de tensiune. Acestea vor fi întotdeauna adaptate în funcţie de personalitatea şi compatibilitatea celor doi parteneri. Într-o măsură mai mare sau mai mică, gradul de acceptabilitate, de înţelgere, răbdarea fiecărui partener contribuie la realizarea stabilităţii cuplului. Un element foarte important în menţinerea armoniei în cuplu îl constituie comunicarea. Toate procesele comunicative implică o determinare reciprocă şi continuă a comportamentelor partenerilor prezenţi. Aceste influenţe reciproce sunt de natură diversă şi variabilă în funcţie de tipul de interacţiune. Comunicarea poate constitui atât un avantaj, cât şi un dezavantaj, poate fi constructivă sau distructivă. Comunicarea distructivă poate conduce la slăbirea legăturii dintre cei doi parteneri.

Surse de instabilitate în cuplu

O căsătorie ideală ar fi cea în care un cuplu nu întâmpină dificultăţi majore de-a lungul timpului, dificultăţi care să pună în pericol stabilitatea cuplului. Însă, cum idealul este greu de atins, au fost identificaţi o serie de factori care au fost catalogaţi ca fiind generatori de tensiune în cadrul unui cuplu.

Cristian Ciupercă este de părere că principalele surse de tensiune din cadrul unui cuplu, care se află în interdependenţă, şi care determină în foarte multe cazuri disoluţia cuplului modern sunt: banii, sexul, şi dragostea.

Pentru membrii unui cuplu modern importanţa situaţiei financiare este destul de semnificativă însă, spre deosebire de familia tradiţională, aceasta este diminuată într-o oarecare măsură.

Robert Dorrzapf afirma despre disoluţia cuplurilor: „cel ce-şi poate câştiga singur subzistenţa îşi face mult mai iute valizele decât cineva care este dependent din punct de vedere financiar de partenerul său”.

O altă sursă de tensiune în cadrul unui cuplu este gelozia. Manzur consideră că gelozia se poate manifesta diferite forme, identificând astfel şase tipuri: gelozia-invidie, gelozia posesivă, gelozia-excludere, gelozia-competiţie, gelozia nelinişte şi teamă, gelozia egocentrică. Gelozia-invidie poate apărea în situaţia în care unul dintre parteneri resimte un sentiment de inferioritate faţă de celălalt, care poate avea drept consecinţă încheierea relaţiei. Se consideră că acest tip de gelozie abordat, care are în vedere nivelul de autoestimare, are drept cauză preocuparea exagerată pentru sine, depresia sau autocompătimirea. Gelozia posesivă are ca punct de plecare simţul posesiunii, iar persoana stapânită de acest tip de gelozie va tinde să îşi domine partenerul(a). Gelozia-excludere care are drept cauză apariţia sentimentului de excludere sau neglijenţă, manifestat de celălalt membru al cuplului. Gelozia competiţie apare în situaţia în care realizările, performanţele obţinute de unul dintre membrii unui cuplu contribuie la deteriorarea imaginii de sine a celuilalt partener. Gelozia-egocentrică se referă la roluri, şi apare în situaţia în care unul din membrii cuplului nu îi permite, nu îl încurajează pe celălalt să îşi exprime individualitatea, în ciuda faptului că îi pretinde acest lucru.Gelozia-nelinişte şi teamă apare în situaţia în care se consideră că relaţia interpersonală este ameninţată. Acest tip de gelozie este alimentată, aşa cum sugerează şi numele, de un sentiment de nelinişte care se datorează faptului că celălalt partener nu se implică în măsura în care ar trebui să o facă în menţinerea relaţiei.

Concluzionând, efectele pe care le generează gelozia asupra unei relaţii sunt de cele mai multe ori negative, determinând înlăturarea armoniei din cadrul cuplului, cât şi motive întemeiate de disoluţie a acestuia, în situaţia în care atinge o intensitate ridicată.

Alte cauze care pot genera apariţia disensiunilor, neînţelegerilor, a tensiunii între membrii unui cuplu, potrivit Iolandei Mitrofan şi lui Nicolae Mitrofan, ar putea fi: adulterul, absenţa, abuzul, alcoolul.

Adulterul. Atât bărbaţii cât şi femeile manifestă tendinţa de a acorda o importanţă din ce în ce mai mare fidelităţii partenerului, acest lucru fiind evidenţiat prin intermediul diverselor cercetări întreprinse, care au scos la iveală faptul că 50% dintre bărbaţi şi 60% dintre femei consideră fidelitatea mai importantă decât o relaţie sexuală reuşită sau decât securitatea financiară. Ca o consecinţă a acestei tendinţe, oamenii sunt din ce în ce mai intoleranţi în ceea ce priveşte adulterul, acest fapt influenţând inevitabil divorţialitatea, în sensul creşterii acesteia. Astfel, 25% din femeile şi bărbaţii care divorţează afirmă că infidelitatea este principalul motiv al separării;

Absenţa, care reprezintă o accentuare a individualismului şi implicit, o implicare mult mai scăzută în problemele, grijile partenerului. Absenţa poate fi o consecinţă a valorizării pe o treaptă superioară a locului de muncă, a carierei profesionale în detrimentul familiei, ceea ce are ca efect un program de lucru prelungit şi, implicit, o atenţie mai scăzută acordată partenerului.

Abuzul. Există o multitudine de factori care îi determină pe unii parteneri să apeleze la violenţă, spre exemplu: consumul de băuturi alcoolice, care au drept efect scăderea controlului asupra actelor săvârşite; sărăcia (atunci când aceasta este asociată cu sentimentul de frustrare); şomajul (în situaţia în care este asociat cu sentimente de insecuritate); stresul (care poate apărea atunci când au loc evenimente nefericite în viaţa unei familii precum o sarcină nedorită, un deces al unei persoane apropiate).

Alcoolul. Consumul frecvent şi în cantităţi considerabile a acestui drog determină apariţia unui unei stări de agresivitate manifestată de către bărbat asupra soţiei sale, şi invers, care se concretizează în cele din urmă cu separarea celor doi.

În concluzie, există numeroase surse de tensiune, care pot afecta stabilitatea cuplului, multe fiind determinate şi de societatea în care trăim, care a evoluat foarte mult: alte mentalităţi, alte credinţe. Pe lângă aceste surse de tensiune în cuplu prezentate anterior, apar o serie de alţi factori individualizaţi în funcţie de fiecare cuplu în parte. Indiferent care ar fi aceşti factori care alungă liniştea căminului, important este ca ambii parteneri să conştientizeze existenţa lor şi să elaboreze diverse metode de depăşire a acestor tensiuni. Cel mai important este ca fiecare partener să recunoască şi să îşi asume partea de vină, să conştientizeze că are o problemă care, dacă ar rămâne nerezolvată, ar putea duce la destrămarea cuplului. Partenerii au capacitatea de a se ierta reciproc, însă iertarea are întotdeauna limite, de aceea ideală ar fi soluţionarea sursei de tensiune în cuplu.

„Tradiţional şi modern în familia contemporană românească – Gheorghe Oana-Daniela”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s