Din ce în ce mai des întânim cuvântul DEPRESIE. Uneori, depresia poate fi confundată cu o simplă tristețe, care poate fi un episod firesc și trecător. Alteori este vorba chiar de o depresie. Stresul și oboseala sunt factori cu care ne confruntăm toți, în diferite momente, și care genereaza o stare depresivă minoră, pe care o depășim în timp, fie distanțându-ne de focar, fie luând pur și simplu o pauză, în care sa ne încărcăm bateriile. Se întâmplă să avem probleme la locul de munca, prea multe ore petrecute peste program, un somn neodihnitor, certuri cu cei apropiați… Luate separat sau împreuna, ele duc la disconfort. Cum o recunoaștem și care sunt influențele depresiei?

1. Tulburarea depresivă ca perturbare a dispoziţiei bazale

Depresivul are o dispoziţie tristă, nu se mai poate bucura, nu mai poate spera, nu mai pune preţ pe viitorul sau. Lumea iși pierde caracterul de provocare, lucrurile devin fade și gri. Unii bolnavi se simt că și cum ar fi morţi și împietriți și se plâng de pierderea sentimentelor, de faptul de a fi uitat chiar să plângă. O mare parte prezintă pe lângă dispoziţia depresivă și o  teamă difuză, care este trăită în primul rând că frică în făța vieţii și a îndatoririlor. Unii se manifestă apatic, alţii sunt disforici, iritabili, morocanoși, prost-dispuși, ceea ce îngreunează raporturile cu ei.

2. Inhibiţia gândirii

Procesele gândirii depresivilor sunt neproductive și monotone, se rezumă de regulă la propria boală, fantezia și bogăţia ideativă sunt mult reduse. Depresivul se poate concentra doar cu mare dificultate asupra unui lucru.

3. Scăderea iniţiativei, inhibiţia psihomotorie

Forţă iniţiativei depresivului este clar diminuată. Nu are elan, energie, nu are chef să întreprindă nimic, spectrul intereselor se îngustează, totul devine prea mult pentru el, cel mai mic efort este de temut. Scăderea generală a forţei se exprimă și în stilul de mișcare: toate mișcarile sunt îngreunate, încetinite, fără spontaneitate și elan. Ca fenomen contrastant, s-a observat la un anumit tip de depresie o psihomotricitate agitată. Pacienţii respectivi sunt neliniștiti și agitaţi. Nu pot să stea liniștiti, mâinile sunt într-o continuua mișcare, mișcarile  sunt fără țel. Un imbold golit de conţinut îi împinge pe cei în cauza spre activităţi fără sens (citat după O. Benkert, 1977).

4. Afectarea vitalităţii

Diminuarea forţei iniţiativelor merge mâna în mâna cu prejudicierea sentimentului vital. Pacienţii se simt obosiţi, fără putere și fără energie. Iși simt greutatea propriului corp ca pe o povara pe umeri, se plâng de dureri difuze și senzaţii de apăsare și iși percep braţele și picioarele că fiind grele ca de plumb. Este vorba mai ales despre perturbarea relaţiei cu propria corporalitate.

5. Simptome vegetative

Simptomatologia vegetativă este o manifestare frecvent asociată cu boala depresivă. În cazul unei depresii latente este chiar unica manifestare care poate fi recunoscută a unei depresii mascate. Următoarele simptome vegetative se găsesc mai frecvent la depresivi: tulburări intestinale, senzaţia de presiune abdominală, senzaţia de apăsare la nivelul capului, uscăciunea gurii, bradicardie sau tahicardie, extrasistole, „bătăi de inima”, alte tulburări cardiace, scăderea temperaturii, transpiraţii sau frisoane, scăderea secreţiilor lacrimale și sudorale, senzaţie de ameţeală, dureri de cap, dureri de stomac, constipaţie, balonare, pierderea apetitului alimentar, scădere ponderală, diminuarea funcţiei sexuale, amenoree, dureri de spate, dureri de aspect neuralgic (citat după O. Benkert, 1977).

6. Tulburări ale somnului, oscilaţii diurne, suicidalitate 

 Una dintre cele mai frecvente manifestări asociate ale bolii depresive poate fi considerată tulburarea somnului. Adesea această marchează debutul unui episod depresiv și se afla printre principalele acuze ale bolnavilor. Plângerile se referă la adormire sau la perioadă ulterioară, atunci când se trezesc în mijlocul nopţii și nu mai pot să readoarmă. Dimineaţa se simt ca și cum nu ar fi dormit deloc și foarte obosiţi, „că și cum nu au închis un ochi”. Este vorba în special de „indispoziţia matinală”, care se referă la faptul că depresivul se simte deosebit de prost și de copleșit, mai ales dimineaţă după trezire și înainte de prânz, manifestare caracteristică a stării depresive. Deoarece depresia trece drept „cea mai chinuitoare boală care se poate imagina” (Kielholz), nu este de mirare că aproape fiecare depresiv are gânduri de sinucidere, simte pulsiuni autolitice și adesea face măcar o tentativă de suicid.

Toţi suferim de îmbătrânire. începe să îmbătrânim a două zi după ce ne naştem. Primul care suferă acest proces este cortexul. Avem vârsta cortexului şi este foarte important să descifrăm din timp semnalele pe care el le da, nu numai la nivelul extremităţii cefalice, ci şi la nivelul întregului organism. Din păcate oamenii nu prea iau în serios semnalele. Trec peste depresii, peste anxietăţi, fără să le trateze, le duc pe picioare, pe considerentul că sunt tineri şi rezistenţi, muncesc ca să uite şi cred că îşi revin. Eroare! Cortexul nu uită, ci sesisează, înregistrează şi peste câţiva ani reacţionează. Cortexul este cel care transmite semnale fiecărui organ, influențându-i sănătatea.

Prin urmare nu este suficient să ne ocupăm doar de alimentaţie şi „stil de viaţa” sănătos. Ar trebui să ne ocupăm şi de sănătatea mentală. Chiar dacă „mintea” nu poate fi atinsă, asta nu înseamnă că ea nu există. Ne influenţează şi  ne coordonează  activitatea cotidian

Sursa folosita pentru creearea articolului: http://www.psychologies.ro si 10 abordări psihoterapeutice ale depresiei. – Dietmar Stiemerling


Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s