Romania si istoria ascunsa

Romania este singura tara din lume care nu isi cunoaste in intregime adevarata istorie. Sunt in istoria Romaniei foarte mari perioade de timp in care nu se stie absolut nimic de parca nici nu ar fi existat. Sunt foarte multe descoperiri pe aceasta tema insa ele au fost ascunse de ochii publicului pentru a nu isca un scandal si pentru a nu se modifica istoria asa cum a fost ea cunoscuta si invatata de-a lungul atator generatii. Insa aceste descoperiri istorice sunt ascunse pentru ca asta ar duce la o “trezire” a populatiei Romaniei si la o fraternizare absoluta. Din 1989 de cand Romania a devenit o tara libera politica interna s-a axat pe o dezradacinare si o depatriere a romanilor.

Sa revenim la partea ascunsa a istoriei romanilor. Cat la suta din populatia Romaniei stie ca Tablitele de la Tartaria sunt printre cele mai vechi scrieri cunoscute pana in prezent si facute publice. Observând similitudini între tăbliţele găsite la Tărtăria şi scrierile de pe tăbliţele sumeriene de la Uruk şi Djemdet Nasr, cele din urmă datând de la sfârşitul mileniului IV şi începutul mileniului III î. Hr., specialiştii români au luat în considerare ipoteza conform căreia şi tăbliţele de la Tărtăria ar fi vestigii ale unei scrieri străvechi. Tăbliţele de la Tărtăria sunt însă mai vechi cu un mileniu decât monumentele scrierii sumeriene, fiind datate din prima jumătate a mileniului IV î.Hr. Astfel, dacă se admite că ele reprezintă intr-adevăr scrieri, Tăbliţele de la Tărtăria sunt cele mai vechi scrieri găsite până-n prezent. Desi sunt facute publice acestea nu au fost foarte mediatizate si nu intalnesti foarte des discutii pe aceasta tema. Aceasta este una dintre micile descoperiri care ar putea sa ridice Romania in ochii Lumii, si sa nu mai fim priviti ca niste salbatici si niste rromi care plecam in tarile europene pentru a fura. Oricum pot sa dau si alte exemple de vestigii care nu sunt asa de cunoscute si care fac ca Poporul Roman sa fie unul dintre cele mai vechi civilizatii si care are un trecut plin de fapte marete. Haideti sa spunem putin si despre ultima descoperire de la poalele Ceahlaului. Aici s-au descoperit diverse tablite din lut, imprimate cu pictograme, care s-ar putea dovedi a fi forme ale celei mai vechi scrieri din lume. Mai nou, tot aici au fost descoperite structuri ciudate din piatra, unul semanând izbitor cu un OZN, altul cu un urias craniu de extraterestru si ultimul cu celebrul Sfinx din Bucegi. Ziarul Gardianul a fost singurul care a scris despre aceasta descoperire si s-a mai scris despre aceasta pe cateva bloguri. Cei care doresc sa vada articolul in toatalitate il puteti privi aici inclusiv pozele care confirma cele discutate in reportajul respectiv. O alta descoperire majora este pestera de la Polovragi situata deasupra râului ce desparte Munţii Căpăţâna de Munţii Parâng. Acesta pestera se presupune ca a fost cetatea lui Zamolxis si momentan nu s-a descoperit din ea decat doar 10350 m, ceea ce reprezinta o mica parte din lungimea totala a acestei pesteri. Aceasta pestera ascunde foarte multe secrete, dar principala concluzie si in acelasi timp intrebare care se trege din aceasta descoperire este ” Stramosii nostri daci aveau cunostinte de speologie mult mai avansate decat detinem noi?”. Ce anume s-a intamplat cu aceste cunostinte si cum este posibil sa dispara fara a ramane nici o urma despre ele. Iarasi aceasta descoperire ramane sub anonimat si nu este foarte cunoscuta. Aceasta pestera ar putea aduce castiguri substantiale turismului romanesc daca s-ar pune mai mult accent pe aceasta si pe resursele pe care le avem.

Oricum acestea sunt foarte putine descoperiri care ar putea aduce castiguri substantiale Roamaniei si care ar putea ridica-o din criza in care se afla. Intrebarea care mi-o pun si la care nu am gasit un anumit raspuns este urmatoare: “De ce sunt ascunse publicului larg aceste informatii si nu se pune accent pe ele asa cum se face in tarile “civilizate”, pentru a ridica Romania la rangul pe care il merita?”

Cunoasterea de sine si imaginea de sine

Majoritatea dintre noi ne intrebam in fiecare zi “Oare cine sunt eu?”, “Ce vreau de la mine?”,  ”Ce doresc de la cei din jur?”, “Ce imi doresc in viata”?, etc. Cati dintre noi nu traiesc un conflict interior atunci cand apare o discrepanta intre cea ce ne dorim noi si ceea ce se intampla in realitate, intre cum ne vedem noi si cum ne percep cei din jurul nostru in viata sociala? In urma acestor framantari ajungem sa avem o stare de agitatie interioara si o neliniste sufleteasca, ne inchidem in noi devenind introvertiti, ne insinguram.

Din experienta personala am observat ca majoritatea oamenilor evita sa vorbeasca despre ei . De ce? Poate ca din teama de a nu fi judecati de ceilalti, de a nu fi etichetati ca si persoane “ciudate”, de a nu se  face de ras, sau poate ca simt ca nu sunt intelesi. In timp, prin aceasta retragere interioara ajungem sa nu ne mai satisfacem propriile nevoi/trebuinte, dorinte, asteptand mereu ca ceilalti sa vina in intampinarea nevoilor noastre. Efectele acestor actiuni sunt urmatoarele: ii acuzam pe ceilalti ca ne-au facut rau, ca ei nu ne inteleg problemele, ca nu le pasa de noi, ca ne-au inselat increderea, ca ne-au tradat dragostea etc. Dar oare ne-am intrebat vreodata de ce am ajuns in aceasta situatie? De ce este atat de usor sa ii acuzam pe cei din jurul nostru inainte de a ne intreba: “Dar oare eu am gresit undeva”? Toate acestea se datoreaza faptului ca nu ne cunoastem in profunzime, si atunci este nevoie sa ne centram “pe noi” si sa incepem un proces de auto cunoastere, auto-reflexie.

Prin termenul “noi”  se intelege, de fapt  EUL care reprezinta  imaginea de sine a individului. In cadrul imaginii de sine intalnim diverse tipologii ale EU-lui:

- EUL real sau actual

- EUL viitor (posibil)

- EUL ideal

1. EUL real cuprinde EUL fizic (se refera la imaginea corporala) EUL cognitiv (convingerile, ideile persoanei) EUL emotional (sentimentele si emotii) EUL social sau interpersonal (reprezinta “vitrina” sau masca persoanei) EUL spiritual ce refelecta valorile existentiale ale persoanei. Persoanele pot fi caracterizate din aceasta perspectiva, ca fiind idealiste, religioase, altruiste, pacifiste.

2. EUL viitor (posibil) include repertoriul aspiratiilor, motivatiilor si scopurilor de durata medie si lunga. Eul viitor actioneaza ca si factor de motivatie in comportamentele strategice si in acest caz vorbim de EUL dorit . EUL viitor incorporeaza si posibilele dimensiuni neplacute de care ne este teama sa nu le dezvoltam in timp. De ex. “sa nu fi singur, sa nu fi iubit, sa nu esuezi si in acest caz poarta denumirea de EU temut. EUL viitor dominat de EUL dorit caracterizeaza o persoana optimista. EUL temut caracterizat prin comportamente evitative si emotii negative defineste o persoana pesimista.

3. EUL ideal este cea ce ne-am dori sa fim, dar in acelasi timp suntem constienti ca nu avem resurse reale. EUL ideal este considerat o himera. Cand ne apropiem sau chiar atingem idealul realizam ca dorim “altceva” si acel “altceva” devine iar ideal.

O metoda practica de autocunoastere este tehnica SWOT, care se refera la:

• Puncte tari (calitati ale persoanei la nivel fizic, mental, emotional, social, spiritual).
• Puncte slabe sau neajunsuri pe care persoana si le constientizeaza dar sa nu fie in termeni generali (ex. nu sunt bun, nu sunt inteligent) ci sa fie in aspecte concrete, observabile.
• Oportunitati pe care ne putem baza in dezvoltarea personala (ex. am prieteni care ma ajuta).
• Amenintarile care ne pot periclita formarea unei imagini de sine pozitiva (ex. conflicte in familie, boala, etc. )

Acest exercitiu ne ghideaza  in gasirea unui raspuns  la intrebarea, poate comuna si banala pentru unii, insa extrem de importanta si anume “Cine sunt eu ? “  Constientizand iti identifici aspectele importante ale personalitatii tale. Poate fi considerat un punct de pornire in procesul lung de autocunostere care duce la dezvoltare personala.

Realizat in colaborare cu psihologul Gabriela Geambulat

Roman sau nu?

De multe ori stau si ma gandesc,  mai exista cineva care sa se intrebe ” Ce inseamana sa fi roman”. Eu sincer sa fiu ma intreb pentru ca am ajuns sa nu mai imi cunosc identitatea de cetatean. De ce fac aceste afirmatie: avand in vedere ca noi nu cunoastem mare parte din istoria nostra nu stim cine suntem cu adevarat. Dar ce importanta are istoria noastra ca si neam pentru identiteatea noastra cetateneasca? Cineva ma intrebat ” Ce mai conteaza ce a fost , conteaza ce va fi”? La acesta intrebare haideti sa facem o mica analogie. Sa zicem ca datorita unor circumstante suferi o amnezie. In urma amneziei nu mai sti cine esti, ce ai facut si care este trecutul tau. Necunoscand aceste aspect automat tu nu existi ca si persoana, nu sti absolute nimic de tine, nu sti ce te defineste. Atunci singurele  tale sanse pentru a afla mai multe despre tine sunt ori sa incerci sa iti amintesti, ori sa apelezi la cineva care te-a cunoscut inainte de amnezie. Incercarea de a-ti aminti cine esti poate sa dea rezultate sau nu. Totul depinde de gravitatea amnezie tale. Deci apelam la a doua solutie. Ii intrebam pe cei care este posibil sa ne fi cunoscut. Facand aceasta persoanele respective vor incepe sa ne povesteasca despre “noi” cei din trecut asa cum ne-au vazut atunci. Insa acele persoane ne vor spune numai ce le convine lor si sub forma pe care o doresc  ei. Ei nu cunosc adevarate motive pentru savarsirea anumitor fapte ale noastre din trecut sau a altor  circumstante si ipostaze cu care noi ne-am confruntat. In urma acestor informatii noi o sa devenim cea ce doresc ei sa devenim nicidecum cea ce suntem noi cu adevarat. Asa este si in cazul indentitatii de cetatean. Noi nu stim care este adevarata noastra istorie si atunci singura alternativa este sa invatam din informatiile pe care ni le ofera  “acei” oameni . Ei ne vor modela in functie de nevoile lor, propriul interes sau de felul cum ne-au perceput in acel moment.

Deci prin cele precizate mai sus sa intelegem ca noi suntem doar niste marionete care danseaza dupa cum doresc oamenii din umbra? Orice este posibil. Atata timp cat ei fac ce doresc si noi suntem educati sa inchidem ochii la ce este atat de evident, eu cred ca asta suntem. Avand in vedere ca exista liberal arbitru, acesul la informative, libertatea cuvantului, ma intreb de ce oamenii nu incearca sa afle cine sunt ei cu adevarat , care este adevarata lor origine si religie. Poate ca va veti intreba de ce sunt asa de importante aceste lucruri pentru mine. Sunt importante pentru ca nu mai vreau sa fiu confundat cu alte etnii si doresc ca Bucurestiul sa figureze pe harta Roamniei nu a altor tari, asa cum cunosc cei din tarile occidentale. Doresc ca religia sa nu mai fie o scuza pentru a se declansa cele mai mari masacre si cele mai crunte razboie. Doresc sa se cunoasca adevarata religie a romanilor nicidecum cea votata la consiliul de la Niceea. Doresc ca romanii sa se intoarca cu fata catre adevaratul Dumnezeu si sa nu se mai lase orbiti de cea ce li se dicteaza si li se impune. Este oare prea mult cea ce doresc eu? Sunt oare prea naiv sa cred ca romanii au fost atat de “supusi”  incat nu mai sunt in stare sa ridice capul din pamant si sa vada cine sunt. Cu ce suntem diferiti de iobagii din secolul XII?.

LASA-MA SA PLATESC CEI 100 DE LEI!

Un barbat a fost adus la un judecator spre a fi judecat pentru mituire. Din moment ce totul dovedea vina barbatului, tot ce mai ramasese de facut pentru judecator era sa pronunte sentinta.

Judecatorul era un om rezonabil. El i-a oferit trei variante, din care acesta isi putea alege pedeapsa. Acuzatul trebuia ori sa plateasca 100 de lei, ori sa primeasca 50 de bice pe spinare, ori sa manance 5 kg de ceapa.

“Aleg sa mananc ceapa” a spus barbatul cu voce tare. “Acest lucru nu poate fi in mod sigur atat de greu”, isi spunea in gand acesta, in timp ce a muscat din prima ceapa. Dar dupa ce a mancat trei sferturi din cantitate, i se facu greata numai cand se uita la ea. Ochii ii lacrimau de mult si era intr-o stare vrednica de mila.

“Inalta curte”, a strigat el, “cruta-ma. Mai degraba primesc cele 50 de lovituri de bici decat sa mai bag fie si o singura ceapa in gura”. El se gandea cu siretenie ca ar putea sa-si salveze banii. Aprodul l-a dezbracat si l-a asezat pe banca. Privirea puternicului aprod si biciul l-au facut sa tremure. Cu fiecare lovitura pe spatele sau, el tipa din ce in ce mai tare, pana cand, la a zecea lovitura, a inceput sa se tanguiasca: “Judecatorule, ai mila de mine, cruta-ma de aceste lovituri”. Aprodul nu s-a oprit pana cand barbatul nu l-a implorat: “Lasa-ma sa platesc cei 100 de lei”.

Ion DAFINOIU – Elemente de psihoterapie integrativa, 2001.

PE CINE AR TREBUI SA CREZI MAI MULT?

“Poti sa-mi imprumuti magarul in aceasta dupa-amiaza?” l-a intrebat un om pe prietenul sau.

“Draga prietene”, a replicat acesta, “stii ca sunt intotdeauna gata sa-ti dau ajutor cand ai nevoie. Inima mea este gata sa fie de acord sa-ti imprumute magarul. Ma incanta gandul sa vad cum magarul meu iti este atat de folositor. Dar ce pot sa spun, draga prietene? Pentru moment, altcineva are magarul meu”.

Miscat de sinceritatea prietenului sau, taranul i-a multumit generos, spunand: “Ei bine, chiar daca nu m-ai putut ajuta, cuvintele tale frumoase m-au ajuta foarte mult”. In timp ce spunea aceste cuvinte, din grajd s-a auzit ragetul magarului. Taranul a tresarit si, plin de uimire, a intrebat neincrezator: “Ce aud? Magarul tau este aici totusi. L-am auzit cum zbiara”.

Prietenul s-a intors rosu de furie si i-a strigat: “Om nerecunoscator. Ti-am spus ca magarul nu este aici. Pe cine crezi mai mult, pe mine sau ragetele stupide ale unui magar?”

Ion Dafinoiu – Elemente de psihoterapie integrativa, 2001

Ghinion, noroc, cine poate sti…?

“A fost o data un om foarte sarac care avea in schimb un cal foarte frumos, pe care dorea sa-l cumpere stapanul castelului. Dar de fiecare data, batranul il refuza.
- Pentru mine acest cal nu este doar un animal. Este un prieten. Cum pot sa-mi vand prietenul?
Intr-o dimineata s-a dus la grajd si a descoperit ca disparuse calul. Toti satenii au zis:
- Ti-am spus doar! Ar fi trebuit sa vinzi calul. Acum a fost furat. Ce ghinion teribil.
- Ghinion sau noroc? a spus batranul. Cine poate spune?
Toata lumea a ras de el. Dar peste 15 zile calul s-a intors, urmat de o intreaga herghelie de cai salbatici. A scapat din grajd, a curtat o iapa tanara si s-a intors cu intreg alaiul dupa el.
- Ce noroc! au strigat satenii.
Batranul si fiul sau au inceput sa antreneze caii salbatici. Dar, o saptamana mai tarziu fiul sau si-a rupt piciorul incercand sa antreneze un cal salbatic.
- Ghinion, i-au spus prietenii. Ce-ai sa te faci acum fara ajutorul fiului tau? Esti si asa vai de capul tau!
- Ghinion, noroc, cine poate spune? a replicat batranul.
Cateva zile mai tarziu armata stapanului pamantului a fortat toti tinerii din sat sa devina soldati. Toti in afara de unul … fiul batranului, care avea piciorul rupt.
- Cat de norocos poti sa fiii, au urlat satenii. Toti copii nostri merg la razboi, dar tu poti sa-ti pastrezi fiul acasa. Fii nostri probabil vor fi ucisi …
Batranul a replicat:
- Ghinion, noroc, cine poate sti?”

Morala: viitorul vine spre noi fragmentat. Nu putem sti niciodata ce ne rezerva. Dar daca mentii tot timpul o atitudine pozitiva, usile sanselor raman deschise, iar tu vei fi o persoana mai fericita.

Tine minte:!
“Fericirea  nu  depinde  de  ceea  ce esti sau de  ceea  ce  detii,  ci  doar de ceea ce gandesti.” Dale Carnegie
“Multumirea aduce fericire chiar si in saracie. Nemultumirea aduce saracie, chiar si in bogatie.” Confucius

ACVILA REGALA

Un fermier descoperii intr-o buna zi un cuib de acvile abandonat, cu un ou in el. Lua oul si il puse in cuibul unei gaini din ograda sa.
Se nascu, in mijlocul gainilor, o pasare de toata frumusetea care invata desigur sa se poarte ca o gaina.
Fermierul se ocupa mult de noua sa “gaina” si facea totul pentru a o proteja. O rasfata si ii aducea imediat tot ceea ce aceasta cerea. Acvila gaina devenea pe zi ce trece foarte dependenta de fermier, care nu-si dadea seama de raul pe care il face.
La un moment dat, acvila vazu pe cer o pasare mare care plana si spuse:
- Intr-o zi si eu voi zbura ca aceasta pasare. Atunci, fratii si surorile sale au inceput sa rada de ea. Rusinata, regreta ca spusese aceste cuvinte si continua sa manance graunte din tarc.
Intr- o buna zi, o zana buna trecu pe acolo si vazu acvila regala vegetand in mijlocul gainilor. Atunci ea ii spuse fermierului:
- Cred ca iti iubesti foarte mult pasarea ta rara, dar cred ca nu-i faci nici un serviciu tinand-o in aceste conditii. Te gandesti prea mult la tine. Aceasta pasare nu este fericita si atunci cand va fi prea mare nu-si va mai dezvolta calitatile sale extraordinare si potentialul sau nelimitat.
A doua zi, dupa ce a stat pe ganduri, fermierul nostru a luat pasarea in maini si a lansat-o in aer. Acvila a avut din fericire timp sa-si deschida aripile si sa aterizeze jalnic pe pamant, in hohotele de ras ale gainilor.
Dar omul nu se descuraja, ci urca pe acoperisul hambarului si spuse pasarii:
- Esti o acvila, zboara! Si o lansa in aer. Dintr-un reflex spontan, acvila isi deschise aripile, plana cateva secunde deasupra curtii si ateriza in mijlocul gainilor uimite…
Atunci fermierul urca muntele din apropierea fermei sale si lansa acvila spre cer. Cu batai de aripi din ce in ce mai mari, acvila incepuse sa zboare fericita pe cer, din ce in ce mai sigura de ea.
Periodic, ea revenea sa-l vada pe fermier si pe prietenele sale, gainile, care o considerau de acum inainte ceea ce ea era intr-adevar, o acvila regala.

Te recunosti in atitudinea supraprotectoare a fermierului ? Oferi celorlalti chiar si fara a-ti cere ? Ai tendinta de a-i proteja, rasfata pe ceilalti, intr-o asemenea masura incat le creezi o dependenta de tine? Te lasi protejat, rasfatat, condus, de ceilalti fara sa-ti dai seama?
Amintesteti de fermier, care dupa ce a fost consiliat de zana cea buna, a dat drumul acvilei din ograda sa, lansand-o in aer pentru a-si deschide aripile sa zboare.
Amintesteti de acvila care desi crestea alaturi de gaini, avea dorinta de a zbura precum o acvila regala.
Si tu iti poti redirectiona atentia dinspre ceilalti spre tine, lasandu-le celorlati autonomia necesara pentru a devenii ei insisi, pentru a-si dezvolta o mai buna incredere in propria persoana.

Michel Dufour, 1993, Allegories pour guerir et grandir, Les Editions JCL INC, Ottawa

MISTERUL ROSCOVANEI

Traia odata o minunata pisicuta de angora care se numea Roscovana. Desi traia intr-o casuta fermecatoare, ea nu era fericita defel pentru ca aici, lucrurile nu se petreceau intotdeauna asa cum ar fi dorit ea.
In familie avea adeseori sicane si tot felul de lucruri dezagreabile. Uneori fratele sau mai mare o agasa si o tachina prea mult; alteori mama sa striga sau chiar ii interzicea sa actioneze asa cum i-ar fi placut. Astfel, in casa, Roscovana avea rareori linistea dorita si se simtea adeseori bine singura cu problemele sale.
Amicii de la scoala credeau ca Roscovana zambeste prea putin; uneori ea parea foarte obosita, atat de obosita incat casca la ore. Si erau norocosi prietenii care reuseau sa-i vorbeasca, pentru ca Roscovana era putin vorbareata. Rareori spunea ceea ce gandea.
Intr-o zi, Roscovana apare in clasa cu totul altfel. Ce schimbare! Era aproape incredibil! Curios lucru, incepand din aceasta zi Roscovana suradea tot timpul; este plina de energie la scoala si prietenii se ingramadeau in jurul ei pentru a auzi ce spunea, atat de mult si bine vorbea. Avea o multime de lucruri de spus sau de povestit! Dar, ce s-a intamplat? De unde aceasta modificare de comportament? Mister! Doar Roscovana stia cu adevarat ce se intamplase.
Unii povestesc si azi ca Roscovana vede acum lucrurile altfel pentru ca o zana buna i-ar fi dat curajul sa infrunte dificultatile. Altii spun ca un magician i-ar fi dat talentul de a-si schimba modul de a vedea lucrurile, pentru ca Roscovana ar avea acum un buton magic de care se poate folosi oricand si cat de des doreste.
Eu am auzit spunandu-se ca acest buton ar fi pur si simplu plasat pe lobul urechii sale drepte. Roscovana nu il poate vedea. Dar butonul magic este acolo intr-adevar, pentru ca Roscovana nu trebuie decat sa-si frece lobul urechii drepte si de indata butonul magic face minuni.
Si ce minuni! Fratele mai mare este enervant? Mama este nerabdatoare? Tata este furios? Roscovana nu se mai lasa ranita de atitudinea celorlalti. Roscovana are butonul magic, de care se foloseste. Si ea il utilizeaza atat de des cat are nevoie. Si de fiecare data cand Roscovana se foloseste de butonul sau magic, se simte bine si din ce in ce mai bine. Iata! Si asa continua misterul Roscovanei. Ea utilizeaza butonul sau magic si de fiecare data in inima sa este tot mai bine.
Si in pofida tuturor dificultatilor pe care le intalneste, Roscovana surade si are intotdeauna o multime de lucruri de povestit prietenilor sai.

Simti ca te raneste comportamentul negativ al celorlalti fata de tine? Te influenteaza intr-o asa masura incat preferi sa iti restrangi comunicarea cu ceilalti, sa te retragi in singuratate?
Aminteste-ti ca Roscovana a reusit sa infrunte dificultatile, sa-si schimbe modul de a privi lucrurile, sa se simta din ce in ce mai bine, utilizand butonul magic.
Si tu poti sa-ti descoperi propriul tau buton magic pentru a avea tot mai multa incredere in tine, pentru a-ti exprima nevoile, supararile, preferintele, sentimentele, pentru a te simti bine impreuna cu ceilalti si cu tine insuti.

Michel Dufour, 1993, Allegories pour guerir et grandir, Les Editions JCL INC, Ottawa

Melodii de meditatie

Aceasta melodie ma face sa vibrez in adancul sufletului. Pentru mine este cea mai profunda melodie, care ma trimite pe cele mai necunoscute carari ale sufletului meu.

O alta melodie de meditatie preferata de mine este Golden Lotus

Care este culoarea sufletului tau

” Afectiunile spirituale sunt mai multe si mai periculoase decat cele fizice.” Cicero

In zilelele noastre multe persoane continua sa creada ca exista ceva mistic, inexplicabil in terapiile alternative. Este foarte adevarat ca aceste terapii pot vindeca anumite tulburari pentru care stiinta duce lipsa de explicati. Confruntate cu stresul si frustrarile vietii moderne, multe persoane sunt afectate de îmbolnaviri de origine psihica. Aceste afectiuni ce pot lua forma unor dureri de cap, zgomote în urechi, ameteli, palpitatii, sufocari si raciri ale mâinilor si picioarelor, ramân în mare parte inexplicabile pentru medicina moderna.

Cateva cuvinte despre terapiile alternative:

Terapiile alternative inspirate din terapia orientala sunt capabile sa rezolve probleme ce par insolvabile prin metodele medicinei moderne , datorita modului sau general de abordare. Medicina orientala actioneaza pe baza credintei ca perturbarile organice se reflecta în anumite locuri de pe suprafata corporala, iar exercitarea unei presiuni sau aplicarea altui tip de tratament pe aceste locuri nu numai ca poate determina îndepartarea simptomelor, dar poate sa asigure si functionarea normala, din punct de vedere fizic, a întregului organism. Terapiile alternative ( bioenergia , transa, hipnoza ) se bazeaza pe curatarea energetica a aurei corpului fizic, pe deschiderea meridianelor energetice prin deblocarea chakrelor din corpul eteric, precum si diferite modalitati si tehnici de terapie ca: terapia Bowtech, masaj clasic, masaj shiatsu, acupunctura si moxibustie si altele.

In afară de anatomia fizică, cu sistemele sale circulator, respirator etc, există şi o anatomie ,subtilă”, care în mod normal este nevăzută.
Anatomia subtilă cuprinde aura, care înconjoară corpul fizic, şi centrele principale ale energiei psihice, sau vitale, cunoscute sub numele de chakre.

Tradiţia spirituală dacică şi istoria furată a poporului român

Tracii erau un popor al cărui nivel de civilizaţie, forţă şi cultură s-a bucurat de multă consideraţie în antichitate. Daspre daco-geţi sau daci, poporul trac din zona Carpaţilor şi a Dunării, Vasile Pârvan ne spune că : “ofereau grecilor şi romanilor o consistenţă spirituală superioară şi foarte caracteristică, pe care literatura antică a însemnat-o cu mirare şi admiraţie, făcând din ei aproape un popor fabulos prin vitejia, înţelepciunea şi spiritul lui de dreptate”.

Studiul spiritualităţii unui popor antic nu este uşor de realizat, datorită opiniilor contradictorii ale istoricilor şi de asemenea datorită absenţei unor dovezi directe şi clare. În ceea ce-i priveşte pe daci, mărturiile istorice ne oferă totuşi nişte puncte de plecare foarte clare care atestă specificitatea spirituală a acestora în cadrul culturilor antice europene, şi chiar înrudirea spiritualităţii dacice mai degrabă cu tradiţiile orientale.

Dacii, ne spun mai mulţi istorici, credeau în nemurire, erau convinşi că sunt nemuritori. De aici, deduc marii cronicari ai antichităţii, decurgea eroismul lor legendar care le-a adus faima de a fi “cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”. Oricum, lipsa fricii de moarte atestă un nivel spiritual elevat, întrucât teama de moarte este considerată în toate tradiţiile spirituale autentice unul dintre cele mai dificile obstacole pe calea spirituală.

Regalitatea la daco-geţi era considerată de autorii antici ca având un caracter sacru. Cu toate că nici Burebista, nici Decebal nu şi-au asumat prerogative de ordin religios, totuşi se credea, după cum nota Criton, medicul împăratului Traian, că Marele Preot îi transmitea regelui anumite puteri supranaturale. În tradiţia orientală, în special indiană şi chineză (taoistă) se insistă asupra faptului că toţi conducătorii naţiunilor trebuie să fie în primul rând mari înţelepţi sau sfinţi, iar textul fundamental al tradiţiei taoiste (Tao Te King, Cartea cărării şi a virtuţii), conţine multe îndrumări spirituale destinate conducătorilor neamurilor. În plus, existau anumite iniţieri spirituale şi mistere destinate doar acestora.

“Zeul Suprem al dacilor este fără nume, fără calificare”, ne spune Strabon, şi recunoaştem aici credinţa vedică în existenţa unui Dumnezeu – Suprem Absolut – fără nume, atribute, sau formă, fără echivalent în tradiţiile europene antice, Dumnezeu Tatăl din creştinism.

Medicul grec Dioscoride (sec I e.n.) ne-a transmis o listă de 42 de plante medicinale folosite de daci. În concepţia medicală a dacilor, trupul trebuie tratat ca un ansamblu, împreună cu psihicul, chiar Platon relatând faptul că învăţăturile lui Zalmoxis spuneau că trupul trebuie tratat împreună cu sufletul. Remarcăm aici viziunea asemănătoare cu a medicinii tradiţionale indiene, sistemul Ayurveda, şi chiar cu cea a sistemului yoga.
Dacii erau vegetarieni, lucru remarcabil în antichitatea europeană, viziunea istorică simplistă fiind aceea că omul primitiv era un vânător.

Religia dacilor era iniţiatică şi misterică, caracterizată de actul iniţiatic al retragerii temporare în ceea ce semnifica “cealaltă lume”, adică o locuinţă subterană sau grotă. Herodot confirmă faptul că dacii aveau asociaţii spirituale secrete formate din iniţiaţi.

Toate aceste elemente sunt atestate de documente istorice antice. În plus, viziunea unor faimoşi istorici sau filozofi precum Anton Dumitriu, Nicolae Densuşianu, Vasile Lovinescu, Mircea Eliade şi Nicolae Miulescu dau o nouă dimensiune spiritualităţii dacice. Trebuie însă să clarificăm faptul că în această viziune iniţiatică, filonul spiritual al tradiţiei dacice este mult mai vechi decât mărturiile istorice citate anterior, acestea fiind doar “rămăşiţele” acestuia. Este cunoscut faptul că deja în vremea lui Burebista s-a interzis cultura viţei de vie (din iniţiativa preotului iniţiat Deceneu), iar sacrificiul uman practicat de daci în vremea lui Herodot atestă de asemenea decăderea acestei spiritualităţi, pentru că nici o tradiţie spirituală autentică nu admite sub nici o formă sacrificiul uman, şi nici măcar animal.

Sintetizând informaţiile diferiţilor autori, ne putem reprezenta o imagine a spiritualităţii dacice, în perioada sa de glorie: un cult preponderent solar, generând o extraordinară forţă interioară (confirmată de lipsa fricii de moarte). Iniţiaţii daci aveau fără îndoială o stare foarte profundă de comuniune cu natura şi chiar detaşare de aspectele materiale, trăiau în grupuri spirituale (cel mai probabil, separat –  bărbaţii şi femeile). Se mai spune despre ei că stăpâneau dedublarea astrală şi aveau stări profunde de transă extatică, iar iniţierile propriu-zise erau însoţite sau condiţionate de teste iniţiatice extrem de dificile…

Silviu N. Dragomir, în lucrarea « Controverse », evidenţiază un aspect tulburător legat de pierderea, în decursul timpului, a numeroase documente istorice care ar fi fost foarte preţioase pentru restabilirea adevărului istoric în ceea ce-i priveşte pe strămoşii noştri, dacii. De exemplu, despre limba dacilor nu ne-au parvenit din istorie nici un fel de date certe, toate lucrările de referinţă fiind pierdute una câte una, într-un mod cu totul straniu. Astfel, Dacia, jurnalul împăratului Caius Ulpius Traianus, s-a pierdut cu totul ilogic; Getica, scrisă de Criton, medicul personal al lui Traian, a avut aceeaşă soartă; Istoria geţilor, a prelatului-filozof Dios Chrysostomos, numit şi Ioan Gură de Aur, s-a pierdut şi ea într-un mod total nejustificat pentru o lucrare scrisă de un filozof de o asemenea talie; Getica, o sinteză realizată de nepotul acestuia din urmă, cunoscut sub numele de Dios Cassius Coceianus, a dispărut în mod similar fără nici o urmă, iar din impresionanta lucrare Istoria Romanilor, scrisă în 24 de volume de alexandrinul Appianus, un istoric grec care a relatat în mod special cuceririle romane, s-a pierdut numai cartea a XIII-a, exact cea care se referea la geto-daci. Şi există încă multe alte exemple de memorii, istorii etc., printre care merită să menţionăm şi poeziile lui Ovidiu scrise în limba geţilor în cursul exilului său în Dacia, la rândul lor singurele versuri dispărute din întreaga sa operă rămasă aproape intactă.

Dovezile arheologice nu au fost nici ele cruţate: Munţii Orăştie, păstrători de cultură şi civilizaţie geto-dacă, au fost sistematic prădaţi şi jefuiţi de tezaurele lor istorice, începând desigur cu distrugerea realizată de romani. În Evul Mediu, Regii Ungariei şi Austriei, Matei Corvin şi Carol al VI-lea, au organizat pe Mureş şi pe Dunăre, purtând plutit spre Budapesta şi Viena, interminabile convoaie de transport cu relicve arheologice destinate pierzării. În luna septembrie a anului 1832 arheologul J. Ackner a descoperit la Sarmisegetuza o foarte frumoasă, interesantă, dar şi extrem de reprezentativă piesă arheologică: Victoria dacică înconjurată de genii, un mozaic care, printre altele, avea ornamente vegetale încrustate cu misterioase simboluri, care înconjurau un înscris tainic, rămas nedescifrat. Această relicvă, atât de preţioasă pentru neamul nostru, a dispărut fără nici o urmă. Întrebat în epocă, arheologul maghiar E. Ballum ar fi declarat că el ştie unde se află acest mozaic, dar „nu poate divulga adevărul din motive politice”.

Pe la 1840, de-a valma cu statui sfărâmate, piesele arheologice erau folosite fără nici un scrupul la construirea şoselelor, a podurilor şi a terasamentelor de cale ferată. Toate acestea l-au făcut pe Gheorhe Bariţiu ca, în 1882 – la un congres din Sibiu, în plin public – să izbucnească în plâns la mărturisirea celor două mari nereuşite ale sale: salvarea Sarmizegetusei  şi deschiderea unei universităţi româneşti în Ardeal.

Pe Insula Şerpilor (pe care fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, a „dăruit-o” complet nejustificat Ucrainei) se mai găseau încă, în secolul XIX, ruinele unui imens templu antic, despre care N. Densuşianu ne spune că era închinat lui Apollo. În secolul XIX, acest templu a fost practic „demontat” şi transporatat la Moscova, unde a dispărut cu desăvârşire.

Acest articol l-am preluat dintr-un Buletin de Informatii al Asociatiei Romanilor din Australia, dar care apoi l-am regasit si pe site-ul www.yogaesoteric.net. Toate drepturile de autor apartin lui Dragoş Tudoran.

Undele cuantice – punte de legatura intre stiinta si spiritualitate

Orice formă sau structură (obiecte, desene, structuri materiale de tip natural sau artificial, gânduri, idei) degajă energii misterioase numite unde de formă sau unde cuantice. Acestea sunt energii de vibraţie scăzută care, ca şi celelalte feluri de unde care ne înconjoară, ne influenţează, indiferent dacă sunt conştientizate sau nu.

Natura acestora este electromagnetică, iar lungimea lor de undă, conform măsurătorilor efectuate de cercetătorul Boris Presman, se află la limita inferioară a razelor X. Pot fi naturale, sau pot fi generate artificial (prin aparate electronice).

Chiar dacă sunt dificil de măsurat, existenţa lor nu poate fi pusă la îndoială din cauza efectelor pe care s-a constatat că le au. Ele au fost cunoscute şi utilizate de foarte mult timp atât în Occident cât şi în Orient. Cunoaşterea lor ne este utilă pentru că astfel le putem folosi în avantajul nostru, iar pe de altă parte ne putem proteja de ele în cazurile în care nu sunt benefice.

Curenţii energetici cosmici şi telurici

Din aceeaşi familie a energiilor electromagnetice fac parte şi curenţii energetici cosmici şi telurici. Aceştia formează o reţea de linii şi focare energetice la suprafaţa pământului. Din timpuri străvechi, orientalii, în special chinezii şi japonezii, considerau că lumea fizică este traversată de astfel de curenţi. Arta de a-i localiza, de a-i folosi pe cei benefici şi de a-i neutraliza pe cei malefici este cunoscută sub numele de Feng Shui.
În Occident se cunoştea o tehnică similară de studiere a solului numită geomanţie, reactualizată ştiinţific în prezent sub numele de geobiologie. S-a constatat că toate monumentele sacre, cum ar fi cel de la Stonehenge, alinierile de la Carnac din Bretania, mai târziu bisericile, sunt amplasate pe falii geomagnetice perfect vizibile pe  hărţi topografice.

De la legendă la ştiinţa actuală

Reţeaua cosmotelurică pare a fi fost cunoscută de către vechile civilizaţii, care utilizau focarele de energie benefică pentru a se dezvolta spiritual şi a-şi creşte nivelul de conştiinţă. Spaţiile iniţiatice erau plasate şi ele în astfel de locuri. Aceste cunoştinţe vechi ne-au parvenit sub forma tradiţiilor şi a legendelor. Curenţii telurici erau reprezentaţi prin dragoni sau şerpi, energiile cosmice erau reprezentate prin vulturi sau cerbi, iar interferenţele cosmotelurice prin legende precum cele ale Arhanghelului Mihail sau Sfântului Gheorghe care doboară dragonul, sau a Fecioarei care calcă în picioare şarpele.

Un expert englez în Feng Shui, John Mitchell, studiind amplasamentele megalitice britanice a arătat că ele sunt repartizate conform unei reţele complexe, corespunzătoare liniilor de forţă telurice, iar traiectoria acestora reprezintă, punctată pe o hartă a Angliei, imaginea aproximativă a unui dragon. Această linie corespunde răsăritului soarelui la 1 mai, marcând străvechea sărbătoare celtică Beltaine sau Focul Strălucitor. De-a lungul liniei se constată o abundenţă de elemente asociate cu mitul dragonului: toponimie, sculpturi, legende locale etc.

Fiinţa umană este ca o antenă sensibilă la curenţii energetici

Curenţii cosmici şi cei telurici sunt fenomene vibratorii percepute de corpul nostru energetic, care transmite apoi informaţia corpului fizic. Sănătatea fizică, psihică şi spirituală a oamenilor este influenţată de curenţii energetici din mediul înconjurător. Atunci când echilibrul cosmoteluric este perturbat, efectul asupra sănătăţii omului este nefavorabil.
Cercetările au arătat că echilibrul cosmoteluric poate fi perturbat de diferiţi factori geologici, cosmici sau umani. În urma interacţiunilor dintre aceşti factori, în reţeaua energetică ce acoperă Pământul iau naştere zone neutre, zone benefice sau zone malefice.

Factorii care pot influenţa echilibrul dintre energiile cosmice şi cele telurice sunt diverşi: dezechilibrele biosferei (produse de activităţile poluante ale omului), electrificarea intensă, utilizarea excesivă a anumitor materiale de construcţie (mase metalice, beton armat, izolaţii sintetice), furtunile magnetice solare, ploile de meteoriţi, faliile geologice, pungi cu gaz subteran, zăcăminte de minerale (uraniu în mod special), galerii de mine obturate etc.

Câmpul energetic al fiinţelor vii

Existenţa unui câmp bioelectromagnetic în jurul corpului fizic al fiinţelor vii (oameni, dar şi animale sau plante) este în prezent dovedită ştiinţific. Aceasta nu înseamnă însă că este şi cunoscută. Pe lângă faptul că este inerent fiinţelor vii şi că se manifestă în jurul lor, mai ştim despre acest fenomen că este de diverse tipuri (unde cosmotelurice, telepatie etc.) şi că poate fi circulat de forme, fie ele fizice sau mentale.
Este vorba despre o energie care scaldă tot universul şi toate manifestările sale (mineral, vegetal, animal, uman, structură atomică etc.) la nivele diferite de vibraţie, fenomen care, de-a lungul timpului a primit numeroase denumiri. A fost numit PRANA, mana, energie vitală sau fluviul vieţii în antichitate; apoi, rând pe rând, magnetism animal, forţă motrice, forţă eterică, undă de formă; în parapsihologia şi în fizica modernă această energie a fost numită energie bioplasmică, energie psihotronică, câmp unitar cauzal, eoni, unde cuantice.

Corpul energetic uman, cunoscut sub numele de „aură”, este de fapt câmpul electromagnetic al omului. Acesta a fost pus în evidenţă în mod ştiinţific şi poate fi măsurat prin procedeul Kirlian (care utilizează curent electric de frecvenţă înaltă) sau prin cel al spectroscopiei (la frecvenţă joasă), pornind de la cercetările Centrului Internaţional de Medicină Cuantică.

Utilizarea magnetismului este ceva firesc

Conform cercetărilor lui Georges Lakhowsky (un fizician şi biolog francez, precursorul geobiologiei ştiinţifice moderne, care, în anii ‘20, a studiat relaţiile dintre radiaţiile cosmice şi fenomenele vitale,) toate fiinţele vii nu numai că emit radiaţii, dar sunt capabile, cu mici excepţii, de a primi şi de a transmite unde. Capacitatea de orientare a animalelor ar fi astfel rezultatul emiterii şi recepţiei de unde electromagnetice şi unde cosmice.

Lakhowsky a prevăzut existenţa aurei (care pe vremea lui nu era demonstrată ştiinţific) şi capacitatea de percepţie a câmpului magnetic. A descris celula ca circuit oscilant natural cu o lungime de undă determinată şi foarte scurtă. A dedus de aici că viaţa este formată din oscilaţii de celule, iar armonia vibraţiilor celulare este cea care asigură funcţiile vitale normale:
„Viaţa se naşte din radiaţie
Este întreţinută de radiaţie
Şi eliminată de orice dezechilibru oscilatoriu.”
Ca aplicaţie practică a teoriilor sale, Lakhowsky a construit un aparat pentru tratarea bolilor prin echilibrarea dizarmoniilor oscilatorii. Acesta este un circuit oscilant deschis format dintr-o spiră de fir metalic izolat, sub formă de colier. Circuitul în vibraţie acţionează, prin fenomenul de rezonanţă, pentru a suplini oscilaţia deficitară.

Normalul şi paranormalul sunt fragmente din aceeaşi realitate

Ştiinţa modernă a început să includă în aria sa de interes domenii până de curând mai puţin cercetate. Astfel, fizica de avangardă se interesează de puterea minţii umane, care pare a fi capabilă de a primi şi de a emite radiaţii specifice. Se consideră că acestea sunt în legătură cu undele cuantice, care există nu numai în creierul uman ci şi în întregul spaţiu-timp. Omul ar fi astfel profund conectat la Univers, fapt care implică şi existenţa unei interconexiuni intime între toate fiinţele.

Comunicarea instantanee între două creiere, de exemplu, ar fi posibilă prin intermediul undelor cuantice, dar poate fi percepută conştient doar prin atingerea unei stări de supraconştienţă, adică o stare superioară a conştiinţei, în care potenţialul creierului uman să fie utilizat în măsură mai mare decât suntem obişnuiţi. Aceasta se poate realiza prin intermediul enigmaticei energii a vieţii, care este permanentă şi continuă. Ea poate fi activată şi folosită prin intermediul voinţei, motivaţiei sau dorinţei.

Conştiinţa umană este etajată pe trei niveluri: conştientul (cel pe care folosim în starea de veghe), subconştientul (memoria legată de emoţii, conţine tot ce am făcut de la naştere şi chiar înainte, se exprimă în starea de vis, în creativitate) şi supraconştientul sau conştientul superior (prea puţin cunoscut, permite transcenderea celor cinci simţuri pentru a ajunge la starea de unitate cu Universul, în care ne apare adevărata natură a realităţii).

Creierul uman are capacităţi nebănuite

Cercetările arată că, până la ora actuală s-a studiat doar 10-15% din capacitatea creierului uman. Se ştie despre el că emite pe mai multe lungimi de undă, produce curenţi sub formă de energie electrică, nu doarme niciodată (când conştientul doarme, este activ subconştientul), poate acumula mereu noi cunoştinţe, poate evolua şi îşi poate dezvolta noi aptitudini.

Creierul uman este alcătuit din trei părţi: arhicortexul şi cele două emisfere, stângă şi dreaptă, ale neocortexului. Emisfera dreaptă este sediul funcţiilor creative şi imaginative iar emisfera stângă este sediul raţionalului şi al gândirii abstracte. Creierul drept percepe lucrurile global, iar cel stâng analizează totul pe bucăţele. Omul modern funcţionează mai mult cu lobul stâng, supremaţie ce pare a fi determinată de elemente sociale, rezultând de aici o percepţie imperfectă asupra realităţii.

Emisfera dreaptă a creierului poate fi stimulată prin diverse metode care ţin în principal de exersarea imaginaţiei şi a creativităţii, precum şi de interiorizare: muzică, dans, artă în general, izolare senzorială, meditaţie, HATHA-YOGA, concentrare, relaxare. Scopul acestora ar fi atingerea stării de echilibru descrisă în mod plastic de André Bréton: „Totul ne îndeamnă a crede că există un anumit punct al minţii în care viaţa şi moartea, realul şi imaginarul, trecutul şi viitorul, comunicabilul şi incomunicabilul, susul şi josul încetează a mai fi percepute în mod contradictoriu. “

Teoriile ştiinţifice moderne tind către spiritualitate

Fizicianul francez Jean E. Charon a elaborat o teorie a relativităţii complexe, în continuarea ideilor lui Albert Einstein. Conform acestei teorii, universul are o natură complexă alcătuită dintr-o parte reală şi o parte imaginară care se întrepătrund şi se completează reciproc. Astfel, în interiorul electronilor, spaţiul şi timpul sunt diferite de felul în care le cunoaştem.
Aceasta permite ca fiecare electron al corpului nostru să conţină, în imagine holografică, datele noastre complete. Iar, pentru că electronul are, conform datelor fizicii moderne, o durată de viaţă nelimitată, rezultă că şi spiritul nostru este, în mod virtual, nemuritor.

Invizibil în realitatea noastră obişnuită, electronul devine real într-un spaţiu interior al universului, unde nu mai este supus timpului. Spiritul nostru ar avea astfel şi el posibilitatea de a se pune în rezonanţă cu acel loc în care toate fenomenele există simultan şi în totalitate. De aici rezultă posibilitatea a ceea ce numim paranormal, precum şi ideea că realitatea noastră obişnuită este doar un aspect al Universului.  Aceasta aminteşte de faptul că şi tradiţiile spirituale consideră lumea vizibilă ca fiind doar o reflexie a realităţii.

Partea este în tot şi totul este în parte

Neochirurgul american Karl Pribram a elaborat o teorie holografică de funcţionare a creierului uman şi un model holografic al Universului. El consideră că realitatea vizibilă este doar o iluzie, iar adevărata realitate se situează la un nivel în care spaţiul şi timpul nu o mai influenţează. La acel nivel fundamental al realităţii spiritul nostru ar putea transcende limitele materiei şi legile universului vizibil.
Teoria Universului superluminos a fizicianului Régis Dutheil se bazează pe existenţa elementelor superluminoase. Dintre acestea, primul descoperit a fost tahionul, particulă a cărei viteză minimă este cea a luminii, iar cea maximă este infinită. Conform acestei teorii, Universul ar fi alcătuit din trei părţi: spaţiul-timp subluminos şi materia obişnuită, spaţiul-timp superluminos (în care informaţia şi ordinea cresc continuu, la fel ca în teoria lui Charon) şi o zonă intermediară, Universul luminos sau pragul luminii. În opinia lui Dutheil conştientul uman este alcătuit dintr-o materie superluminoasă, tahionică, înafara pragului luminii şi a spaţiului-timp obişnuit. Astfel, fiecare fiinţă umană ar conţine o parte din universul superluminos, care reprezintă adevăratul conştient.
Universul superluminos are proprietăţi surprinzătoare: „Informaţia şi semnificaţia aduse la nivelul lor maxim, mereu în creştere, organizate după principiul analogiei şi al afinităţii, a cărui emergenţă în Universul nostru subluminos ar fi sincronicitatea. Pe de altă parte, timpul trăit de conştient nu s-ar scurge, ar fi o formă de eternitate în care noţiunile de «trecut», «prezent» şi «viitor» nu ar mai exista. Cum, dealtfel, există o inseparabilitate la nivel superluminos, fiecare conştient ar putea comunica separat cu toate celelalte conştiinţe, Universul superluminos fiind format din totalitatea conştiinţelor universului.”

Acest articol este preluat de pe site-ul www.yogaesoteric.net. Toate drepturile de autor apartin acestui site

Dragostea invinge saracia

In timpul razboiului, viata era tare grea si oamenii sufereau de foame. Dar un om bogat s-a hotarat sa-i ajute pe cei sarmani si a trimis vorba in tot targul ca, din ziua urmatoare, el va oferi paine oricarui copil si asta fara nici un ban. A doua zi, inca din zori, multi prichindei se stransesera in fata casei in care locuia omul atat de bun la suflet. Cand acesta a aparut cu niste cosuri mari, pline cu paine, copiii s-au repezit, imbrancindu-se, lovindu-se, cautand fiecare sa apuce o paine cat mai mare. Fiecare, cum punea mana pe cate o paine, o lua la goana, bucuros fiindca prinsese o bucata mai mare. Era acolo o harmalaie …
Dar omul a observat ca undeva, la marginea curtii, astepta cuminte o fetita. Dupa ce toti ceilalti copii si-au ales ce paini au vrut si au plecat cu ele, fetita s-a apropiat si ea de primul cos si s-a uitat in el. Dar acolo nu mai ramasese nimic. A cautat si in cel de-al doilea cos, dar si acesta era gol. Spre bucuria ei, pe fundul celui de-al treilea cos a gasit o painica mica, mica, pe care nici un copil nu o bagase in seama. Fetita a luat-o, a multumit frumos pentru paine si a plecat spre casa.
Toata ziua a stat omul si s-a gandit la cum se purtase acea fata si, ca urmare, a dat porunca la bucatarie sa fie coapta o paine mica, dar in care sa fie pusi 10 galbeni. Apoi, dis de dimineata, a asezat painica deasupra celorlalte paini si a iesit iarasi cu toate cosurile in curte, unde copiii deja se stransesera si asteptau nerabdatori. Din nou s-au repezit si s-au luat la harta. La sfarsit, fetita noastra, care asteptase cuminte, ca si in ziua precedenta, s-a aes tot cu painea cea mai mica, singura ramasa. Si de aceasta data, i-a multumit frumos omului si s-a grabit spre casa, unde mama ei o astepta. Cand s-au asezat la masa si femeia a rupt painea, ce sa vezi ?! Galbenii s-au rasturnat pe masa din aluatul proaspat.
- Vai, s-a speriat mama, ce sa fie cu acesti bani ? Daca banii au ajuns din greseala in painea adusa de tine ? Poate i-au cazut brutarului, in timp ce framanta aluatul. Ia-i si du-i imediat inapoi!
S-a intors fetita la casa omului si i-a dat acestuia toti banii, spunandu-i cum mama ei i-a gasit in painica primita. Privind-o cu drag, omul i-a raspuns:
- Banii aceia nu au ajuns intamplator acolo. Dupa ce am vazut ieri cum ai avut rabdare si cum te-ai multumit chiar si cu mai putin, am hotarat sa te rasplatesc. Astazi, am vazut si cat esti de cinstita, fiindca ai fi putut pastra totul, dar tu mi-ai adus banii inapoi. Drept rasplata, in fiecare dimineata cand vei veni sa iei si tu o painica, vei primi si cate zece galbeni.
Doamne, ce bucuroasa a fost fetita. Nu stia cum sa-i multumeasca omului pentru atata bunatate. S-a dus in fuga la mama ei si i-a dat banutii, dupa care i-a povestit totul, iar mama a povatuit-o si de aceasta data, iar fata i-a urmat sfatul.
Asa se face ca, de atunci, in fiecare dimineta, cand primea galbenii, fata se ducea in mijlocul celorlalti copii si impartea cu ei toti banutii. Stia ca si ceilalti au nevoie de milostenie la fel de mult ca si ea.