Fiecare dintre noi are propriul roman, care începe în copilărie. „Intriga romanului” propriu își are rădăcinile în copilărie, când suntem încă mici şi când nu cunoaștem decât câteva cuvinte. Mai târziu, tot în copilărie, adăugăm detalii acestei poveşti. Baza este „scrisă” până la şapte ani. Ea poate fi revizuită în perioada adolescenţei.

La vârsta adultă, de cele mai multe ori, nu suntem conştienţi de povestea pe care am „scris-o”. Cu toate acestea, o vom trăi cu siguranţă într-un mod scrupulos. Fără a fi conştienţi, ne lansăm în viaţă, dorindu-ne cu ardoare să ajungem la „scena finală” pe care am decis-o când eram mici. Această poveste (inconştientă) a vieţii noastre se numeşte în script „scenariu de viaţa”. Fiecare om se orientează în viaţa după ceea ce ştie, după ceea ce a acumulat ca și cunoaștere. Există câteva idei majore, din care converg altele, secundare. Voi enumera câteva, în cele ce urmează:

1.Harta nu este teritoriul

Oamenii nu pot cunoste realitatea aşa cum este ea în sine, ci îşi formează o percepţie asupra realităţii prin intermediul simţurilor, prin intermediul credinţelor lor şi prin intermediul experientelor trecute.

Pentru a înţelege mai bine va propun să ne imaginăm următoarea situaţie:

Vrând să promoveze turismul rural în zona lor, locuitorii unui sat de munte au hotărât să facă o campanie pe internet care să includă şi o hartă a satului lor. Au angajat un topograf şi când acesta a terminat harta au constatat că, deşi ea era corectă, cuprinzând străzile şi principalele instituţii, nu se putea vedea faptul că acele străzi erau mărginite de copaci umbroşi, iar pe ele se găsesc case tradiţionale care de care mai frumoase, mai îngrijite şi mai pline de flori, şi nici restaurante unde mâncărurile te îmbiau de departe cu aroma lor. Au mai angajat câţiva totpografi pentru a face o harta mai completă şi, deşi aceştia au muncit mult, sătenii au fost dezamăgiţi, pentru că munţii care se înălţau semeţi de jur împrejur erau doar nişte cifre fără rezonanță, cerul de un albastru strălucitor lipsea cu desăvârşire de pe nouă harta iar păstrăvii, care înotau veseli în pârâul care trecea prin mijlocul satului, erau pe nedrept trecuţi cu vederea! Ca să încheiem parabola noastră, imaginaţi-va că topografii au muncit şi mai mult şi au făcut o harta în mărime naturală, plină de detalii, dar sătenii au fost tot nemulţumiţi, pentru că ea nu reuşea să transmită toată frumuseţea şi căldura satului şi a locuitorilor săi.

2.Fiecare percepe realitatea în mod unic.

Cu alte cuvinte, pentru fiecare în parte, harta pe care şi-o formează este unica.

3.Oamenii acţionează conform hărţilor lor, şi nu conform realităţii obiective.

Un scurt exemplu:

Un om întâlneşte pe o stradă un câine. Se apropie de el şi îi da ceva de mâncare, încercând chiar să se joace cu el pentru câteva momente, deoarece acesta îi amintea de faptul că în coplarie a avut şi el un câine, cu care a petrecut multe clipe minunate.

Un alt om, acelaşi câine, aceeaşi stradă. Omul se sperie de câine, ia o piatră şi o aruncă spre el, deoarece îşi aminteşte de momentul când un câine l-a muşcat şi a avut de suferit de pe urma acestui lucru.

Modul cum a acţionat fiecare dintre coi doi indivizi a corespuns realităţii obiective? Ea a fost aceeaşi! În schimb, harta pe care fiecare dintre ei şi-a format-o prin simţuri, experienţa şi mod de prelucrare a informaţiei în creier a fost diferită.

4.Hărţile noastre pot fi modificate mult mai uşor decât realitatea.

În ce mod ne poate ajuta concret această presupoziţie? Dacă amintirile din trecut asupra unui anumit eveniment ne împiedica să funcţionăm firesc, putem folosi imaginaţia pentru a modifica acest lucru, fapt care este posibil, deoare circuitele neurologice pe care le folosesc memoria şi imaginaţia sunt aceleaşi. Poate că pare greu de crezut că ne putem corecta comportamentele nedorite formate din cauza unor stuații neplăcute din trecut, doar folosind imaginaţia. Psihoterapia a dezvoltat tehnici care fac acest lucru posibil.

5.Oamenii funcţionează perfect

Nimeni nu este “defect”, fiecare acţionează conform unor strategii pe care şi le-a configurat de-a lungul timpului. Uneori aceste strategii nu mai sunt potrivite cu noile situaţii, sau ele au fost chiar de la început ineficiente. De aceea este foarte important să ştim să schimbăm aceste strategii astfel încât ele să devină eficiente.

6.Oamenii fac, în orice situaţie, cea mai bună alegere pe care o au la dispoziţie.

Această alegere este în acord cu harta fiecăruia. Fiecare îşi poate extinde harta, crescând astfel numărul de opţiuni pe care le poate avea la un moment dat.

7.Orice acţiune are un scop.

Nu acţionăm niciodată la întâmplare, ci încercăm să obţinem un anumit lucru – indiferent dacă facem aceasta la nivel conştient sau inconştient.

8.Orice comportament are în spate o intenţie pozitivă.

Uneori ni se pare că oamenii se comportă nepotrivit, ciudat, dar aceasta înseamnă doar că ei îşi satisfac nevoile într-o manieră proprie. De exemplu, în spatele unui comportament violent se poate ascunde dorinţa de a primi mai multă atenţie, în spatele unui comportament rece se poate ascunde frica de a nu fi rănit, în spatele fumatului se poate ascunde dorinţa de a fi acceptat într-un grup etc.

9.Oamenii NU sunt comportamentele lor.

Atunci când un om are o alternativă mai bună pentru a-şi împlini intenţia pozitivă, el o va alege pe această.

10.Toate resursele de care avem nevoie se afla deja în noi sau le putem crea din ceea ce avem deja.

Nu există oameni care nu dispun de resurse, ci există doar oameni care încă nu şi-au descoperit toate resursele de care au nevoie.

11.Când un om a învăţat şi poate face ceva, potenţial o pot face şi alţii

Această presupoziţie are nevoie, evident, să ţină seamă de limitele biologice ale fiecărui om. Dacă cineva a reuşit un anumit lucru, poate fi modelat şi învăţat de oricine altcineva – astfel că ne putem îmbunătăţi performanțele, indiferent de domeniul în care se face modelarea.

12.Spiritul şi corpul formează un sistem. Ele sunt expresii diferite ale aceleiaşi persoane.

Spiritul şi corpul interacţionează şi se influenţează reciproc. Nu este posibil să faci o schimbare în una dintre aceste părţi fără a o afecta pe cealaltă – influenţa este reciprocă, alternativă şi sistemică. Când ne schimbăm felul de a gândi, corpul nostru se schimbă. La fel, schimbarea fiziologiei influenţează felul în care gândim.

13.În orice sistem domină elementul cu cea mai mare flexibilitate şi cu cele mai multe posibilităţi de a alege.

În natură, speciile care au rezistat cel mai bine au fost nu cele mai mari, nici cele mai puternice, ci cele care au dat dovadă de cea mai mare flexibilitate. Odată ce un obiectiv a fost stabilit, un om de succes ştie că este nevoie să verifice permanent stadiul în care se afla şi în caz că rezultatele nu sunt cele aşteptate, el da dovadă de flexibilitate făcând ajustările necesare. Cu cât un om este mai flexibil (se poate adapta mai uşor interlocutorului şi viziunii lui) şi are mai multe posibiltăți de a alege (mai multe informaţii, mai multe abilităţi, mai multe variante ale unui plan etc.), cu atât el poate influenţa mai bine.

14.Elementul care controlează sistemul nu este conştientul.

Cum altfel se poate explica faptul că respirăm fără să ne ocupăm în mod conștient de asta, de exemplu? Cum se explica faptul că şi atunci când dormim, corpul nostru continuă să funcţioneze? Conştientul ne limitează acţiunile, pentru că el prelucrează doar o mică parte din informaţiile pe care le primim.

15. Nu poţi să nu comunici.

Chiar şi dacă, aflandu-te în aceeaşi încăpere cu o persoană, refuzi să-i vorbeşti sau să te uiţi la ea, tot îi transmiţi ceva:  că nu doreşti să comunici cu ea, de exemplu, sau că eşti supărat, că nu eşti de acord cu acea persoană etc.

16. Experientele sunt percepute cu ajutorul simţurilor, iar informaţia pleca spre creier, unde este prelucrată şi reprezentată în două moduri: lingvistic şi senzorial. Cu cât reprezentările unor persoane sunt mai asemănătoare, cu atât ele comunică mai bine.

Un exemplu pentru a explica ceea ce am spus: vedem (gustăm, mirosim) un măr. Informaţia pleacă spre creier, trece prin filtrele noastre interne şi se transforma în cuvântul măr, căruia îi atribuie anumite înţelesuri. Totodată, acestui cuvânt îi sunt asociate şi diferite senzaţii interne (o stare de bine, de exemplu, dată de amintirea zilelor când mama ne răsfaţa cu plăcinta de mere).

17. Pe lângă limbajul verbal, oamenii reacţionează şi la limbajul nonverbal (tonalitate, volumul vocii, viteză de vorbire etc.) şi la cel paraverbal (expresia feţei, poziţia corpului, mişcarea etc.). În cazul în care observăm la cineva o incongruență între ceea CE spune şi modul CUM o spune sau modul CUM se comportă, cum reacţionăm? Este uşor de ghicit dacă va spun că limbajul verbal reprezintă 7% din totalul actului de comunicare, cel nonverbal 38%, iar cel paraverbal 55%.

18.Trebuie să ştii foarte clar ce rezultat doreşti să obţii că urmare a unei comunicări.

Rostul comunicării tale stă în răspunsul pe care îl obţii. Dacă rezultatul obţinut nu este cel pe care îl doreşti înseamnă că tu, ca şi comunicator, nu eşti destul de flexibil. Pentru a ilustra ceea ce am spus până acum am ales un fragment din cartea “Putere nemărginită” a lui Anthony Robbins. “Cei mai buni profesori ştiu din instinct cum să ghideze şi să alinieze. Ei sunt capabili să stabilească un raport, astfel încât mesajul lor este recepţionat. Dar nu există un motiv anume pentru care nu toţi profesorii pot învăţa să facă acelaşi lucru. Învăţând să-i alinieze pe elevi, învăţând să prezinte informaţiile în formă în care elevii pot efectiv să le prelucreze, profesorii ar putea revoluţiona lumea învăţământului. Unii profesori consideră că de vreme ce ei îşi cunosc materia, de orice hibă în comunicare sunt de vină doar elevii care nu învăţa. Însă rostul informaţiei nu este conţinutul ei, ci răspunsul. Poţi să ştii câte-n lună şi în stele despre Imperiul Roman, dar dacă nu poţi stabili un raport, nu poţi trece informaţiile de pe harta ta pe harta altcuiva, cunoaşterea ta nu valorează nimic. De aceea, cei mai buni profesori sunt cei care reuşesc să stabilească un raport.

Circulă o poveste despre o clasa în care toţi copiii – în glumă – au hotărât ca la oră 9 fix să trântească pe jos cărţile, că să o facă pe profesoară să plece. Fără să clipească măcar, pofesoara a lăsat jos creta, a luat o carte şi a lăsat-o să cadă. Îmi pare rău de întârziere, a zis ea. După această întâmplare, copiii îi mâncau din palmă.”

19.Nu există greşeli, există doar rezultate şi feedback.

Ținând cont de cele prezentate mai sus, depinde numai de noi, de fiecare, CUM ne scriem propriul roman, CE conținut va avea acesta, în așa fel încât, la capitolul final să-l recitim cu iubire pentru rândurile așternute de-a lungul vieții.

Anunțuri

Un răspuns »

  1. psi spune:

    îmi amintesc, apropo de comunicare… fusesem la un curs pe această temă şi am făcut câteva workshopuri care aveau la bază tocmai intrarea în raport cu celălalt… 🙂 frumoase amintiri.
    poate că nu comentez totdeauna, de fapt o fac extrem de rar, dar… te citesc cu plăcere.
    mulţumesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s