Gesturile şi mimica manipulatorului diferă deseori de ale celorlalţi, mai cand se află intr-un grup de mai multe persoane. El poate fi impozant sau, dimpotrivă, insignifiant. Aici intervine şi tonicitatea lui corporală. De exemplu, poate fi singurul care are o atitudine total relaxata in momentul inceperii unei reuniuni sau a unui seminar: picioarele intinse inainte şi incrucişate la nivelul gleznelor, bazinul sprijinit pe partea dinainte a scaunului şi umerii in contact cu spătarul acestuia. Mai lipseşte doar să-şi ţină mainile in buzunare! Această atitudine, prin poziţia corpului şi starea de relaxare sugerată, vrea să creeze imaginea unei persoane care se simte excelent şi in acelaşi timp e sigură pe sine. Ni se intamplă tuturor să adoptăm o astfel de atitudine in mod instinctiv, intr-un climat propice care ne permite acest lucru. Ştim insă că, in anumite circumstanţe, convenienţele sociale sau politeţea ne interzic să adoptăm o atitudine dezinvoltă sau lipsită de interes, sau mai mult, care poate fi interpretată ca o lipsă de respect faţă de ceilalţi. Care este atitudinea tipică a manipulatorului in timpul şedinţelor, de exemplu? De obicei nu cunoaste nici participanţii, nici persoana care conduce sedinţa respectivă, dar se instaleaza de cele mai multe ori in faţa acestuia şi adoptă imediat o atitudine relaxată, prea relaxată pentru situaţia respectivă. Atitudinea celorlalţi este diferită, fără să fie crispată. Aceştia stau drept pe scaunul lor, cu genunchii indreptaţi spre centru, cu picioarele lipite sau incrucişate. Poziţia fizică a tuturor membrilor grupului este omogena, excepţie făcand o singură persoană: manipulatorul. Nu numai că acesta adoptă o atitudine diferită de a celorlalţi, dar şi-o menţine pe toată reuniunii respective.

Acest comportament non-verbal, desincronizarea, este uşor de reperat. O altă atitudine a manipulatorului din exemplul dat este faptul că nu notează nimic, atunci cand toţi ceilalţi o fac, lăsand impresia că ştie totul sau că are o memorie excepţională. De fapt, vrea să dea impresia că nu are ce invăţa de la alţii! Nu trebuie să ne lăsăm totuşi inşelaţi de această atitudine. Ea poate fi adoptată şi de o persoană care nu este un manipulator, dar cunoaşte toată lumea din grup şi se simte bine, la locul lui. Gesturile unui manipulator sunt variabile. Acesta se poate manifesta in mod afirmativ pasiv sau agresiv, după efectul pe care doreşte să-l provoace şi in funcţie de slăbiciunea sau vulnerabilitatea interlocutorului.

El poate adopta gesturi care creează un sentiment de securitate sau care au legatură cu mesajul pe care vrea să-l transmită verbal. De exemplu, o strangere puternică de mană, insoţită de cuvinte excesive de bun venit. Majoritatea manipulatorilor ştiu să fie mieroşi şi ipocriţi (celălalt este intampinat cu un suras afabil, insoţit de o bătaie uşoară pe umăr sau pe spate).

Alte gesturi sunt ostile şi ameninţătoare: manipulatorul bate cu pumnul in masă sau arată cu degetul spre interlocutor, urmărind să provoace teama şi nesiguranţa.

Anumiţi manipulatori, in funcţie de moment sau interlocutor, manifestă o stare de anxietate pe care nu şi-o pot stăpani şi gesticulează prea mult: işi răsucesc degetele, işi freacă cu o mişcare nervoasă zona gatului, contractă maxilarele – sunt gesturi pe care le intalnim de obicei la manipulatorii bărbaţi – şi par nesiguri de ei.

Mimica: manipulatorul nu trădează prin expresia feţei ceea ce doreşte cu adevărat să obţină de la celălalt. Este capabil să suradă chiar şi atunci cand situaţia devine critică in ceea ce-l priveşte. Se comportă ca şi cand nimic nu l-ar putea impresiona sau speria. Imaginea pe care doreşte s-o exprime este a cuiva care stăpaneşte pe deplin situaţia. De obicei manipulatorul incearcă să-şi stăpanească perfect manifestările fizice provocate de stări emoţionale negative (manie, gelozie, anxietate, jenă, disperare, spaimă) sau pozitive (bucurie, entuziasm, satisfacţie), ascuzandu-şi cu abilitate sentimentele reale. Ceea ce işi controlează cel mai uşor un manipulator, pentru a nu-şi dezvălui emoţiile şi sentimentele, este mimica. Faţa manipulatorului ştie perfect să mintă. Şi noi ceilalţi putem să facem acest lucru, dar de cele mai multe ori suntem tradaţi de alte atitudini non-verbale pe care nu le putem controla. De exemplu, putem să suradem unei persoane a cărei vizită nu ne face plăcere, spunandu-i:

„Ce bine c-ai venit, Radu! Ce surpriză plăcută mi-ai făcut că ai trecut pe aici!” Dar corpul poate trăda adevaratele emoţii provocate de vizita acestuia pe care vocea şi expresia feţei au incercat să le ascundă: de pildă, intonaţia poate să se modifice la sfarşitul frazei de bun venit, sau imbrăţisările şi strangerea de mană să fie hipotonice sau hipertonice, datorită sentimentului de furie declanşat de această vizită inoportună. Radu, va interpreta surasul şi fraza de bun-venit ca elemente de bucurie şi plăcere, nu se gandeşte că deranjează. Doar un fin observator ar putea sesiza acele semne non-verbale, singurele care nu pot inşela in aprecierea corectă a reacţiilor provocate de anumiţi stimuli.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s