Vi s-a întâmplat să simțiți o putere exercitată la distanță? Pentru a fi înțeles asupra cărui aspect mă opresc, voi expune două exemple:

Un caz este al unei mame care, în timp ce redactează o scrisoare pentru fiica ei, ce studiază la mare depărtare de casă, dintr-odată, fără niciun motiv, simte o imensă arsură pe mâna dreaptă. La scurt timp după aceea, ea primește un telefon de la colegiul unde învăța fiica ei, prin care o anunța că aceasta tocmai s-a ars accidental la mână cu un acid, în cadrul unui experiemnt de laborator. Comunicarea mamă-fiincă a fost instantanee. Fără ca mama să știe de ce, creierul ei a reacționat în simpatie cu partea rănită a corpului fiicei sale, resimțind durerea acesteia ca și cum ar fi fost a sa. Fiica s-a gândit oare la mamă în acea clipă? Întâmplarea nu precizează acest lucru.

Alt caz pe care îl prezint este al unei persoane care, în timp ce dormea, a visat că tatăl ei s-a prăbușit la pământ. Trezită din somn de acest coșmar, a auzit telefonul sunând: mama ei o anunța că tatăl tocmai suferise un infarct. Se pare că în acest caz, creierul acestei persoane fusese anunțat despre ceea ce se întâmplă în corpul tatalui ei, prezentându-i imaginea corpului în suferință.

Documentele abundă de mărturii de telepatie, percepție extrasenzorială, vise premonitorii etc. Pot fi oare explicate aceste fenomene stranii care, deși rare, survin totuși într-o manieră destul de generală? BIOLOGIA și PSIHANALIZA își ating aici limitele. Cercetătorii în neuropsihologie și în biologie se preocupă permanent de aceste fenomene. Teoriile formulate până acum sunt inspirate din domeniul fizicii cuantice. Pentru a-i urma pe aceștia în elaborarea raționamentelor lor, vă propun o scurtă prezentare a câtorva aspecte.

Astrofizicianul Hubert Reeves arată că, pentru fizica modernă, istoria universului este cea a materiei care se organizează. La început este haosul: nimic nu e organizat, nu există niciun organism viu, nicio moleculă chimică și niciun atom chimic. Nu există decât o mare pastă informă alcătuită din particule elementare, infinit maimici decât atomii. Încetul cu încetul, o energie mare va ansambla particulele, le va grupa pentru a forma sisteme din ce în ce mai organizate. Toate sistemele, atât piatra, cât și celulele corpului nostru, sunt alcătuite din aceleași componente, din aceleași particule, atomi și molecule. Ele nu diferă decât prin complexitatea organizărilor.

Acest mod de a concepe cererea a tot ceea ce există în univers obligă la redefinirea noțiunii de VIAȚĂ. Întotdeauna s-a făcut o delimitare netă între matria inertă(obiecte) și materia vie (ființe).  Dar pentru că toate aceste siteme, organismele vii, la fel ca piatra, sunt constituite din aceleși elemente, unde trebuie să se facă delimitarea și în virtutea cărui criteriu? Pentru oamenii de știință de astăzi, viața nu este o carateristică doar a organismelor biologice. Ea ar fi, mai degrabă, acea forță, acea energie autonomă care determină particulele să se organizeze, să își sporească din ce în ce mai mult complexitatea. Altfel spus, universul însuși este viu, viața există în NOI și împrejurul nostru. Fizica cuantică, cea care se preocupă de infinitul mic, ne învață lucruri încă și mai suprinzătoare. Când pătrundem în inima materiei, în cele mai infime constituente ale atomului, în loc să găsim ceva solid și inert, observăm că până și piatra clocotește de viață (de energie) și că legile care o guvernează sunt derutante. Particulele subatomice nu se prezintă ca niște obiecte solide imuabile, ci ca pachete de energie indefinite și vibrante, acționând uneori ca niște particule compacte, ca niște  unde, alteori ca amândoua deodată. Probabilitatea ca o particulă să capete mai curând o formă precisă decât să se prezinte ca o undă aleatorie, trecere de la o stare la alta producându-se instantaneu. Când pătrundem profund în materie, aceasta nu mai este materie, ci o formidabilă energie care reprezintă o miriadă de posibilități ce evoluează toate în același timp. În loc să fie un univers de certitudine statică, lumea înseamnă mai degrabă INCERTITUDINE și IMPREVIZIBILITATE. Universul subatomic mai prezintă și o altă carateristică uimitoare, pe care fizicienii o numesc „non-localitate”. Două particule, odată ce au fost în contact, mențin o legătură între ele chiar și după ce au fost separate de distanță, astefel încât un electorn izolat, de exemplu, poate avea un efect instantaneu și exercitat de departe asupra unei particule.

În baza acestui principiu, acțiunea orcărei particule are un efect imediat asupra ansamblului celorlalte, indiferent de distanța care le desparte. Cam toate formele de organizare din univers sunt constituite din aceleași particule elementare guvernate de această regulă a „non-localității”, unii oameni de știință considerând că toate elementele din univers, inclusiv oamenii, ar fi legate de un soi de rețea complexă și ar întreține relații de interdependență, invizibile pe vecie. Deși conștiința a fost considerată ca fiind proprietate a creierului uman, o caracteristicp fundamental umană, cercetătorii sugerează că ea ar fi asimilabilă unui continuum de inteligență, un fel de „conștiință în stare pură”, nelocalizată într-un organism precis,  ci prezentă pretutindeni în univers și traversând timpul și spațiul.

 Extinzându-se dincolo de individ, această conștiință ar fi asimilabilă câmpului energiei cuantice care ar influența probabilitatea evenimentelor. În condiții obișnuite, mintea noastră ar fi formată din particule, temeinic localizată în spațiu-timp, această stare ar corespunde sentimentului subiectiv de a fi o faptură distinctă și independentă, Sinele nostru. În condiții excepționale, cum ar fi meditația profundă sau în starea de transă hipnotică, mintea ar fi mai degrabă ondulatorie, sustrăgându-se localizării spațio-temporale. Această teorie găsește sprijin în mărturia adepților meditației care afirmă că nu își mai simt limitele individuale atunci când se află într-o stare de meditație profundă. În această stare, conștiința ar avea puterea de a influența sisteme fizice și materiale dezorganizate, de exemplu un organism bolnav, oferindu-le mai multă coerență.

Să fie într-adevăr dotat universul cu o astfel de conștiință menită să-i dirijeze dezvoltarea? H.Reeves spune că „e o chestiune de interpretare: atât cei care agreează această ipoteză, cât și cei care contestă, găsesc argumente pentru a-și susține punctul de vedere.” E rândul dumneavoastră să decideți dacă aderați sau nu la această ipoteză explicativă a raportului MINTE-CORP. Rămâne o temă de reflecție pentru a explica fenomenele stranii rămase încă neexplicate de biologie și psihanaliză precum vindecările spontane, telepatia și visele premonitorii. Faptul că nu există încă nicio dovadă științifică pentru a demonstra autenticitatea acestora, subliniază o dată în plus că, în materie de comunicare între corp și minte, multe aspecte rămân neînțelese și că toate teoriile noastre explicative sunt insuficiente. Aceasta este poate cea mai complexă problemă căreia încercăm să-i facem față atunci când vrem să înțelegem infinitele subtilități ale funcționării umane.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s