Iată cum definesc Gottfried Fischer şi Peter Riedesser trauma psihică: o experienţă vitală de discrepanţă,între factorii situaţionali ameninţători şi capacităţile individuale de stăpânire, care este însoţită de sentimente de neajutorare şi abandonare lipsită de apărare şi care duce astfel la o prăbuşire de durată a înţelegerii de sine şi de lume.

Ţinând cont de faptul că un eveniment este trăit ca traumatizant sau stresant în mod diferit de la un individ la altul, în funcţie de cele trei dimensiuni de apreciere ale evenimentelor (controlabilitate, predictibilitate, măsura în care evenimentele pun la încercare limitele capacităţii individului şi imaginea de sine), manifestările psiho-comportamentale ale copiilor singuri acasă, ca urmare a plecării părinţilor/părintelui la muncă în străinătate, diferă de asemenea de la copil la copil în funcţie de:

• vârsta lor la prima plecare a părinţilor/părintelui;

• nivelul de dezvoltare psiho-socială, capacitatea lor de înţelegere şi conştientizare a realităţii;

• caracteristicile lor de personalitate, nivelul de rezistenţă la stres şi capacitatea de adaptare;

• nivelul de pregătire a copilului pentru această schimbare, durata plecării părinţilor/părintelui şi tipul de relaţionare a părintelui/părinţilor cu copilul în această perioadă;

• sprijinul pe care îl primesc de la persoanele din reţeaua de suport social, în special de la persoana de îngrijire.

Din perspectiva Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, copiii singuri acasă care nu sunt lăsaţi în grija unui adult capabil să răspundă nevoilor de creştere şi dezvoltare a copilului, sunt copii neglijaţi.

Copiii singuri acasă suferă de neglijare emoţională din partea părinţilor plecaţi deoarece absenţa fizică a părinţilor îi lipseşte pe aceştia de contactele fizice cu părinţii, de semnele de afecţiune directe şi nemijlocite, de atenţia şi grija părintească pe care părinţii ar putea-o oferi, fiind prezenţi. Pentru unii copii lăsaţi în grija rudelor apropiate, cu care copiii au avut ocazia să dezvolte legături de ataşament încă dinaintea plecării părinţilor, nevoia de afecţiune a copiilor este în parte acoperită de îngrijirea şi afecţiunea oferită de aceste rude. Există familii în care bunicii, mătuşile, unchii desemnaţi de părinţii plecaţi să aibă grijă de copiii lor au reprezentat persoane resursă şi de sprijin pentru copii încă dinaintea plecării ambilor părinţi în străinătate. În aceste cazuri, copiii deşi resimt dorul de părinţi şi suferă neglijarea emoţională din partea părinţilor plecaţi, găsesc suportul afectiv necesar la persoana de îngrijire. Chiar dacă numai unul dintre părinţi este plecat, este necesară o evaluare atentă a părintelui în grija căruia a rămas copilul pentru a vedea măsura în care acesta este capabil să răspundă nevoilor fizice, medicale, educaţionale şi emoţionale ale copilului.

Atât în cazul copiilor cu ambii părinţi plecaţi, cât şi în cazul copiilor cu un singur părinte plecat, există riscul altor forme de neglijare decât cea emoţională:

• neglijare alimentară (privarea de hrană, absenţa mai multor categorii de alimente esenţiale creşterii, mese neregulate etc.);

• neglijare vestimentară (haine nepotrivite pentru anotimp, haine prea mici sau prea mari, haine murdare);

• neglijarea igienei (lipsa igienei corporale, mirosuri respingătoare, paraziţi);

• neglijare medicală (absenţa îngrijirilor necesare, omiterea vaccinărilor şi a vizitelor de control, neaplicarea tratamentelor prescrise);

• neglijarea locuinţei (locuinţă prost întreţinută, neîncălzită, risc de incendiu, mobilier absent sau afl at în stare de degradare, substanţe toxice afl ate la îndemâna copilului etc.);

• neglijarea educaţiei (sub-stimulare, instabilitatea sistemului de pedepse şi recompense, lipsa modelelor de învăţare a abilităţilor de viaţă independentă, lipsa de urmărire şi supraveghere ca şcolar).

Experienţa în lucrul cu copiii singuri acasă, precum şi teoriile psihologice ale dezvoltării, arată că, pe fondul acestor forme de neglijare, copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate pot dezvolta următoarele manifestări psihocomportamentale:

Deteriorarea conduitei şcolare (scăderea performanţelor şcolare, absenteism, risc de abandon şcolar, confl icte cu profesorii şi colegii)pe fondul lipsei autorităţii părinţilor şi ca consecinţă a lipsei de aspiraţii pe termen lung;

Sentimente de abandon, de nesiguranţă, tristeţe, anxietate, stări depresive, toate ca urmare a dorului de părinţi, a nevoii de afecţiune părintească, de apreciere din partea părinţilor şi pe fondul dezvoltării unor distorsiuni cognitive.

Atitudine de indiferenţă, încăpăţânare care poate merge uneori până la comportament agresiv ca rezultat al frustrării şi al nevoii de atenţie. În momentele dificile cu care se confruntă copilul interpretează absenţa părinţilor ca o manifestare a indiferenţei acestora faţă de el şi nevoile lui.

Tulburări de atenţie (scăderea capacităţii de concentrare pentru realizarea sarcinilor şi „evadarea din realitate”). Obiectul principal al gândurilor copiilor sunt părinţii plecaţi, situaţia lor, momentele când vor comunica cu ei, când vor primi pachete etc.

Absenţa aspiraţiilor pe termen lung (nu se pot proiecta în viitor) sau prezenţa unor aspiraţii nerealiste determinate de distorsiuni cognitive de genul: „Ca să ai bani nu trebuie să înveţi.”, „Când voi fi mai mare o să plec şi eu să muncesc în străinătate şi pentru asta nu trebuie să ai carte.” etc. Apariţia sau dezvoltarea acestei atitudini negative faţă de educaţie este favorizată în special de modelele oferite de acei părinţi care deşi absolvenţi de studii superioare, în străinătate efectuează munci necalifi cate. Copiii şi tinerii afl ă aşadar că în străinătate lucrând ca muncitor necalifi cat poţi câştiga considerabil mai mult decât dacă munceşti în ţară şi în domeniul în care ai califi care.

 • Tulburări ale stimei de sine: supraapreciere faţă de alţi copii care nu au la fel de mulţi bani sau aceeaşi vestimentaţie sau accesorii pe care ei le primesc din străinătate, sau subapreciere în relaţie cu egalii lor ai căror părinţi sunt prezenţi la evenimentele importante din viaţa lor (serbări şcolare, şedinţe cu părinţii, aniversări, sărbători etc.)

Toleranţă la frustrare de nivel prea scăzut sau dimpotrivă de nivel prea ridicat în directă relaţie cu capacitatea de adaptare a copilului, cu mecanismele de apărare ale acestuia.

• Lipsă de motivaţie, stări de apatie (indiferenţă faţă de ceea ce se întâmplă în jur), oboseală (lipsă de energie, de voinţă pentru a depune eforturi cognitive la şcoală, de a se implica în activităţi variate de timp liber specifi ce vârstei) fi e pe fondul tristeţii şi al stărilor depresive, fie determinate de supraîncărcarea cu sarcini specifi ce adulţilor.

Dificultăţi de adaptare. După plecarea părinţilor copiii traversează o perioadă de adaptare la noua situaţie, la schimbările apărute în viaţa lor. În lipsa unei pregătiri adecvate a copiilor din partea părinţilor sau a unei consilieri psihologice, copiii pot dezvolta în această perioadă de adaptare reacţie acută la stres sau reacţie de adaptare.

Comportamente (pre)delincvente (aderarea acestora la grupuri delincvente, comportament agresiv, abuz de substanţe, implicarea în comiterea de infracţiuni, frecventarea de localuri, săli de jocuri etc.) este o modalitate de a suplini nevoile de apreciere, de atenţie şi afecţiune nesatisfăcute.

 • Conduite sinucigaşe. În anii 2006-2007 s-au înregistrat câteva cazuri de suicid în rândul copiilor a căror părinţi se afl au la muncă în străinătate. Din perspectiva aspectelor psihopatologice aceste suiciduri se încadrează în tipologia de suicid reactiv exogen. Acest tip de suicid este legat de factori şi evenimente emoţional-afective cu carcater psihotraumatizant pentru individ, care apar ca reacţii subite legate de circumstanţele conflictuale ale vieţii cotidiene, cărora individul nu este pregătit să le facă faţă. Sinuciderea la copii şi adolescenţi impresionează în mod deosebit prin fragilitatea motivaţiei, tanatofobia vârstei şi lipsa conştiinţei ireversibilităţii gestului. La aceaste categorii de vârstă devine dificilă analiza motivaţiei, suicidul fiind deseori prin excelenţă un act de imitaţie şi opoziţie faţă de un moment afectiv dificil. Alţi factori determinanţi ai suicidului la copilul sub 10 ani, puberului sau adolescentului sunt: frica sau sentimentul de abandon, frica de pedeapsă, frica de eşec

şcolar, imposibilitatea de adaptare la un ritm nou şi dificil de viaţă, tulburări de ataşament datorate separării de mamă care au creat sentimente de insecuritate şi angoasă, istoric de frustrări afective precoce, situaţia de copil nedorit şi de abandon, discordanţa dintre reprezentările subiective şi cele externe oferite de mass-media, ce joacă un rol de imitaţie etc.. Psihiatrul Cornell Marzuk (1992) atrage atenţia că popularizarea suicidului prin mass-media este corelat cu creşterea ratei suicidului. Mediatizarea conduitelor suicidare creşte riscul de imitaţie în cazul grupurilor anomice. Publicizarea suicidurilor celebre, ca şi a scenelor de violenţă duce la dezvoltarea unui model suicidar cunoscut sub numele de suicid copiat.

Riscuri la care copiii singuri acasă sunt expuşi:

Supraîncărcare cu sarcini: preluarea responsabilităţilor de adult (gătit, menaj, spălatul hainelor, plata facturilor lunare etc.), îngrijirea şi creşterea fraţilor mai mici.

Vulnerabilitate la abuzuri fizice, psihice, sexuale, exploatare prin muncă, trafic de copii şi prostituţie. Agresorii sexuali, recrutorii sau traficanţii de persoane, adulţii sau copiii violenţi, persoanele care exploatează copii prin muncă îşi aleg victimele din rândul copiilor neglijaţi, nesupravegheaţi.

Insuficienta dezvoltare a abilităţilor de viaţă independentă necesare pentru a face faţă dificultăţilor viitoare ca adult: independenţa în luarea deciziilor, încrederea în forţele proprii, abilităţi de management al timpului şi al banilor, controlul şi exprimarea emoţiilor, relaţionare

şi comunicare etc.

Însuşirea deficitară a normelor etico-morale: în absenţa unui model familial funcţional, a unui mediu sigur şi coerent, copiii singuri acasă pot internaliza modelul de neglijare afectivă din cadrul familiei de origine pentru a-l aplica ulterior la vârsta adultă.

Debut precoce al vieţii sexuale: în special puberii şi adolescenţii vor căuta afecţiunea şi aprecierea de care au nevoie nu numai în grupul de prieteni ci şi în relaţiile intime. Lipsa unei educaţii adecvate privind viaţa sexuală, lipsa supravegherii, supraaglomerarea cu sarcini în familie pot conduce la relaţii intime, fugă de acasă, chiar concubinaj, comportamente cu risc crescut pentru contractarea unor infecţii cu transmitere sexuală sau chiar apariţia de sarcini nedorite la vârste fragede.

„Eu sînt copilul. Tu ţii în mîinile tale destinul meu.
Tu determini în cea mai mare măsură, dacă voi reuşi sau voi eşua în viaţă.
Dă-mi, te rog, acele lucruri care mă vor îndrepta spre fericire!
Educă-mă, te rog, ca să pot fi o binecuvîntare pentru lume!”

 Extras din: „METODOLOGIE asistenţa socială, psihologică şi juridicăa copiilor rămaşi singuri acasă ca urmare a plecării părinţilor la muncă în străinătate” de Cătălin Luca, Nicoleta-Daniela Azoiţei, Niculina Karacsony, Oana-Monica Lăcustă, Gheorghe Pascaru

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s