E normal să-ţi exprimi sentimentele negative sau să spui nu…

Toţi copiii trăiesc emoţii negative când trebuie să facă faţă încercărilor şi restricţiilor vieţii. Emoţiile negative sunt o parte naturală şi importantă a dezvoltării copilului. Ele îl ajută să-şi revizuiască într-un mod corespunzător aşteptările, astfel încât să accepte limitele pe care le impune viaţa.

A folosi un mesaj pozitiv de genul: „e normal să-ţi exprimi emoţiile negative” pentru a acorda copiiilor permisiunea de a simţi, înseamnă a le da putere.

Acuzarea şi pedepsirea copiilor pe motiv că-şi exprimă supărarea le înăbişă pasiunile şi le înfrânge voinţa.

Părinţii trebuie să aibă grijă să nu împace un copil doar ca să nu se confrunte cu supărarea acestuia.

Emoţiile negative sunt întotdeauna normale, dar trebuie exprimate la timpul şi la locul potrivit.

Nu este suficient să-şi iubească copiii; trebuie să fie şi capabili să comunice această iubire într-un fel semnificativ. Deşi dragostea este cea mai importantă, contează cum o demonstrăm. Comunicarea empatiei este unul dintre cele mai mari daruri pe care le pot face părinţii. Măcar câteva secunde, copiii trebuie să aibă sentimentul că le înţelegeţi punctul de vedere şi apoi vor putea să-şi însuşească perspectiva părintelui.

Empatia este acel buton magic, care le permite copiilor sa vă accepte încurajarea şi îndrumarea.

Când copii încetează să mai asculte, este clar că le-aţi dat prea multe sfaturi.

Când copilul se simte dezamagit, în loc să încercaţi să-l înveseliţi, este mai bine să-l lăsaţi să-şi simtă pur şi simplu dezamăgirea şi să simţiţi ceea ce simte şi el.

Când copiii se împotrivesc, încercaţi să vă amintiţi că acum este timpul când au nevoie să fie ascultaţi.

            Capacitatea de a te împotrivi autorităţii stă la baza unei personalităţi adevărate şi pozitive.

A-i lăsa pe copii să spună „nu”, înseamnă a le da drum liber să-şi exprime sentimentele, să descopere ce vor şi apoi să negocieze. Nu înseamnă că veţi face întotdeauna aşa cum vor ei. Dar, ceea ce este mai important, asta le va permite să fie cooperanţi fără să-şi reprime adevărata personalitate.

Copiii nu sunt niciodată răi, doar scăpaţi de sub control.

Preadolescenţii ş adolescenţii au nevoie de mai multă libertate ca să-şi dezvolte simţul răspunderii.

E normal să vrei mai mult…

Când nu ştiu ce vor, copiii devin vulnerabili la dorinţele celorlalţi. Pierd ocazia de a descoperi şi de a-şi dezvolta propria personalitate şi devin, în schimb, ceea ce vor ceilalţi să fie. Dacă nu ştiu ce vor, împrumută dorinţele celorlalţi şi se îndepărtează de propria lor putere, pasiune şi direcţie.

            Copiii devin răsfăţaţi nu fiindcă vor mai mult, ci fiindcă părinţii încetează să vrea mai mult pentru ei înşişi.

Hrănirea voinţei unui copil îi va menţine viu entuziasmul pentru viaţă, pentru iubire, pentru învăţătură şi pentru creştere.

Când au permisiunea de a vrea mai mult, ajunşi în adolescenţă nu mai simt nevoia să se răzvrătească ca să descopere cine sunt.

Copiii au nevoie de permisiunea de a cere mai mult; altfel nu vor şti niciodată cât de mult pot să obţină.

Este o mare diferenţă între a fi manipulat de un copil capricios şi de a fi convins de un negociator strălucit.

Zece modalităţi de a spune „NU”:

–          Nu, în momentul acesta sunt ocupat…

–          Nu, acum am alte planuri…

–          Nu, dar poate altădată…

–          Nu, acum am altceva de făcut…

–          Nu, asta avem de făcut…

–          Nu, acum vreau să…

–          Nu, acum este vremea să…

–          Nu, planul ete următorul…

–          Nu, acum am nevoie să fiu puţin singur…

Dacă nu ceri, nu primeşti, dar, dacă ceri, nu înseamnă că primeşti întotdeauna.

Dându-le copiilor permisiunea de a cere, le daţi şi darul de a se orienta, de a-şi alege un scop şi de a fi puternici în viaţă.

Când înveţi să amâni primirea unei răsplăţi, înveţi să fii fericit chiar dacă nu primeşti imediat ceea ce vrei.

Dorinţa de a avea mai mult este dorinţa arzătoare a spiritului uman. Când copiii învaţă să dorească mai mult, dar acceptă şi apreciază cu răbdare ceea ce au, atunci sunt pregătiţi să facă faţă celor mai mari încercări ale vieţii. Oamenii care reuşesc în viaţă sunt cei care persistă. Singurii care eşuează sunt cei care renunţă şi încetează să mai urmărească un scop, să mai viseze şi să mai dorească ceva.

Iubirea nu este suficientă…

Cea mai importantă parte a „meseriei” de părinte este dragostea. Deşi iubirea este cea mai importantă, ea singură nu este suficientă, deoarece mai este nevoie de timpul şi energia cheltuită de părinte ca să-şi ajute copilul. Dacă părinţii nu înţeleg care sunt nevoile unice ale copilului lor nu vor fi capabili să le ofere ceea ce aceştia au nevoie. E posibil ca părinţii să le dăruiască iubire, dar nu în modul cel mai folositor pentru dezvoltarea lor ulterioară.

Dacă nu înţeleg  nevoile copiilor lor, părinţii nu-i pot ajuta în mod efectiv.

Mulţi dintre părinţi, care nu se implică în creşterea copiilor, nu-şi dau seama de bucuriile pe care le pierd.

Copiii vin pe lume având capacitatea de a-şi iubi părinţii , dar nu se pot iubi şi nici ierta peei înşişi. Învaţă iubirea de sine după modul în care sunt trataţi de părinţi şi după felul în care aceştia reacţionează la greşelile lor. Dacă nu sunt făcuţi de ruşine şi nu sunt pedepsiţi pentru greşelile pe care le fac, vor avea o şansă mai mare să înveţe cel mai important lucru:  capacitatea de a se iubi pe ei înşişi şi de a-şi accepta imperfecţiunile.  Iar acestea se învaţă atunci când constată în mod repetat că şi părinţii greşesc dar rămân la fel de simpatici.

Ca să fiţi nişte părinţi buni, nu este suficient să renunţaţi la lucrurile care nu merg.

Problemele copiilor noştri încep acasă şi pot fi rezolvate tot acasă.

Educaţia bazată pe dragoste este mai bună, mai eficientă şi mai puternică decât cea bazată pe frică.

Astăzi, părinţii au mai puţin timp ca niciodată pentru a se dedica educaţiei. Din acest motiv, este esenţial ca ei să înveţe ce este cel mai important pentru copiii lor.

Copiii au nevoie de compasiune şi ajutor, dar şi de încercările lor unice ca să crească. Pentru fiecare copil, un proces sănătos de creştere include şi timpul încercărilor prin care trebuie să treacă. Învăţând să accepte şi să înţeleagă limitele impuse de părinţi şi de lume, copiii învaţă deprinderi esenţiale de viaţă ca: iertarea, capacitatea de a amâna primirea răsplatei, acceptarea, cooperarea, creativitatea, compasiunea, curajul, perseverenţa, autocorecţia, preţuirea de sine, independenţa şi abilitatea de a se orienta singuri. De exemplu:

–          Copiii nu învaţă să ierte, dacă nu există cineva care să ierte.

–          Copiii nu învaţă să-şi dezvolte răbdarea sau să amâne primirea unei răsplate, dacă totul le vine de-a gata, imediat ce doresc ceva.

–          Copiii nu învaţă să-şi accepte imperfecţiunile, dacă toată lumea din jur este perfectă.

–          Copiii nu învaţă să coopereze, dacă întotdeauna totul merge aşa cum vor ei.

–          Copiii nu învaţă să fie creativi, dacă nu sunt lăsaţi să facă nimic.

–          Copiii nu învaţă ce este mila şi respectul, dacă nu simt şi ei durere.

–          Copiii nu învaţă să fie curajoşi şi optimişti, dacă nu se confruntă cu greul.

–          Copiii nu învaţă să se corecteze singuri, dacă nu au dificultăţi, eşecuri, sau nu fac greşeli.

–          Copiii nu învaţă să se conducă singuri, dacă nu au ocazia să reziste unei autorităţi şi / sau dacă nu obţin ceea ce vor.

–          Copiii nu-şi pot dezvolta perseverenţa şi puterea, dacă totul este uşor.

–          Copiii nu-şi pot dezvolta independenţa, dacă nu trec prin experienţa excluderii sau a respingerii.

Niciodată nu este prea târziu să fiţi părinţi buni şi să inspiraţi cooperare copiilor voştri.

Părinţii trebuie să perceapă copilul aşa cum este el, în mod realist. Este bine să acceptaţi faptul că părintele trebuie să satisfacă nevoile copilului şi nu invers. Copilul trebuie înţeles în funcţie de vârsta lui cronologică şi mentală.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s