Ce este disciplinarea?

Disciplinarea este un proces de învãțare a comportamentelor. Copii se nasc cu potențialul de învãțare de noi comportamente însã au nevoie de un context structurat pentru a învãța care sunt cele potrivite sau adecvate într-o situație sau alta. Modul în care adultul reacționeazã într-un anumit context (de exemplu, felul în care se comportã când este furios sau supãrat), reprezintã pentru copil un context de învãțare involuntarã.

Comportamentele pãrinților și educatorilor sunt principala sursã de învãțare comportamentalã a copiilor. Reacțiile noastre ca adulți, emoționale și comportamentele sunt modele de învãțare pentru copil!

Pentru a sigura însã o învãțare sãnãtoasã, este nevoie sã ne propunem voluntar sã asigurãm copilului un context de învãțare adecvat. Implicarea pãrinților și educatorilor scade riscul învãțãrii neadecvate a comportamentelor noi. De exemplu, dacã un copil observã un adult care reacționeazã cînd este furios prin agresiune verbalã sau fizicã, va învãța cã acesta este modul firesc de reacție într-o astfel de situație. În consecințã, copilul învațã o modalitate neadecvatã de gestionare a unei emoții negative.

Comportamentul copilului este astfel o reflecție a ceea ce a învãțat pânã în acel moment și ne oferã o imagine a abilitãților pe care le are și a celor care încã au nevoie de un context de învãțare. Una dintre erorile cele mai frecvente în relația cu copilul, este modul în care noi, ca adulți, pãrinți sau educatori, interpretãm comportamentul copiilor. Semnificația pe care o dãm comportamentului copilului, determinã modul în care ne raportãm la o anumitã situație, felul în care reaționãm – emoțiile pe care le simțim (ex. Suntem furioși, enervați sau triști) precum și comportamentele pe care le avem (ex. plângem sau ridicãm tonul etc.).

Semnificațiile pe care le atribuim unui comportament și modul în care percepem și interpretãm contextul în care apare comportamentul copilului determinã tipul de reacție emoționalã și comportamentalã pe care îl avem într-un context anume.

Adolescența este vârsta schimbãrilor rapide și dramatice. Aceste schimbãri se vãd în felul în care adolescenții se comportã, își exprimã sentimentele și emoțiile sau interacționeazã cu membrii familiei. Este important ca pãrinții sã își adapteze modalitatea în care se relaționeazã cu copilul la nevoile în schimbare ale acestuia. În mãsura în care vor ști mai multe despre schimbãrile prin care trec adolescenții, vor putea sã-i înțeleagã și sã le facã fațã mai bine.

La intrarea în adolescențã, orice copil se confruntã cu douã mari provocãri:

– Biologicã (este vorba despre schimbãrile fizice);

–  Psiho-socialã (se schimbã felul în care gândește, simte, interacționeazã cu ceilalți);

Despre provocarea biologicã

Cu excepția primului an de viata, în nicio altã etapã de viațã nu se petrec schimbãri atât de rapide și semnificative în corpul uman ca în adolescențã. Primele semne de schimbare în aspectul fizic diferã de la copil la copil și pot apãrea la vârste diferite. Aceste schimbãri sunt ceea ce numim “pubertate” și pot debuta chiar de la 8-9 ani; în mod obișnuit însã, ele apar între 11 și 15 ani. De obicei, fetele încep sã creascã mai repede, uneori chiar cu 18 luni înaintea bãieților. În medie, ele pot lua pânã la 17 kg în greutate și se pot înãlța chiar cu 20-24 de cm. Bãieții iau în greutate pânã la 19 kg și cresc în medie cam 25 de cm pe durata pubertãții. Aceste schimbãri se petrec de obicei brusc, rapid, motiv pentru care sunt numite “pusee de creștere”. Din nefericire pentru adolescenți, schimbãrile sunt rareori uniforme, armonioase, predictibile. De cele mai multe ori, procesul nu este deloc plãcut. Întâi cresc extremitãțile corpului: brațele și picioarele se lungesc și ating dimensiuni de adult cu mult înainte ca trunchiul sã se dezvolte, astfel încât adolescenții par disproporționați și dizarmonici.

Nici fața nu pare sã iasã din acest tipar dizarmonic al schimbãrii: nasul și urechile cresc înaintea capului. De asemenea apar diferențe între partea stângã și dreaptã a corpului, care nu se dezvoltã în același ritm; de pildã, urechea poate fi mai mare decât cea dreaptã; același lucru se poate observa la nivelul palmelor, labelor picioarelor, sânilor sau testicolelor. Toate aceste schimbãri la nivelul corpului îi fac pe adolescenți nesiguri; dat fiind accentul pus pe imaginea fizicã, nu este surprinzãtor faptul cã acum adolescenții devin foarte preocupați de felul în care aratã. Ritmul inegal de creștere nu afecteazã doar aspectul fizic al adolescentului ci și capacitatea sa de efort fizic. Inima și plãmânii adolescentului își mãresc dimensiunile și capacitatea odatã cu trunchiul iar acesta rãmâne în urma membrelor. Astfel, în timp ce membrele lungi îi dau adolescentului un aspect atletic și îl fac sã parã capabil de efort fizic susținut, în realitate el nu are energie pe mãsura aspectului fizic. Adolescenții nu sunt leneși, ci doar au o mai mare nevoie de odihnã decât adulții. Transformarea fizicã nu se referã doar la aspectele vizibile. De pildã, crește producția de hormoni asociatã dezvoltãrii sexuale. Nivelul de testosteron din organismul puberilor va fi de 15 ori mai mare decât înainte, în timp ce estrogenul din organismul fetelor va atinge un nivel de 8 ori mai mare. Aceste schimbãri hormonale afecteazã diferit dezvoltarea adolescenților. Glandele de la nivelul epidermei devin active iar consecințele sunt: piele cu aspect gras, transpirație abundentã, acnee, un miros specific al corpului. Schimbãrile hormonale asociate dezvoltãrii sexuale genereazã modificãri la nivelul formei corpului, dezvoltarea completã a organelor sexuale, apariția pãrului pubian precum și schimbarea tonului vocii, în cazul bãieților.

Fetele au prima menstrã iar bãieții experimenteazã prima ejaculare. Se afirmã adeseori cã hormonii „sunt de vinã” pentru schimbãrile din comportamentul adolescenților. Este adevarat cã schimbãrile hormonale se resimt la nivelul emoțiilor care devin mai intense și imprevizibile. În realitate însã, transformarea este mult mai complexã, iar factorii care influențeazã comportamentul adolescenților sunt multiplii.

Despre provocarea psihologicã (aspecte cognitive, sociale, emoționale)

Orice pãrinte ar putea sã afirme cã gândirea adolescentului sãu este sofisticatã, complexã. Gândirea adolescentului este raționala, logicã; sunt critici și pun la îndoialã orice; întrevãd noi posibilitãți în orice situație și nu sunt dispuși sã accepte lucrurile așa cum sunt sau doar pentru cã un adult afirmã cã nu pot fi schimbate. Sunt de asemnea interesați de aspectul moral al realitãții, motiv pentru care de multe ori își asumã cauze politice și sociale. Cu toate acestea, în ciuda dezvoltãrii ample a structurilor gândirii, adolescenții pot face presupuneri și supoziții incorecte. De pildã, adesea fac greșeala de a supraestima influența pe care ar putea sã o aibã asupra mersului firesc al lucrurilor din jurul lor. În consecințã, tind sã ia totul personal și sã se învinovãțeascã inutil atunci când lucrurile nu merg conform planurilor lor. De asemenea, adolescenții cad adesea în capcana „citirii gândurilor”. Gesturi și comportamente inocente din partea celorlalți pot fi interpretate ca și criticã personalã, dat fiind faptul cã adolescenții trag pripit concluzii când vine vorba de ceea ce gândesc și simt ceilalți.

Pe de altã parte, un adolescent acceptã cu dificultate cã cineva din jur, mai ales un pãrinte, poate sã înțeleagã sentimentele noi și intense pe care le experimenteazã.

Între 12 – 18 ani apare:

§ gândirea abstractã;

§ raționamentele ipoteticodeductive;

§ testarea ipotezelor;

§ multidimensionalitatea;

§ relativitatea;

 Adolescentul abordeazã sarcinile sistematic;

 Adolescentul apeleazã la abordãri ipoteticodeductive (construiește ipoteze, deduce mental diferite rezultate, gãsește soluții variate);

 Utilizeazã raționamente deductive de tipul dacã-atunci;

 Încurajați adolescentul sã discute subiecte variate, sã gândeascã independent și sã formuleze idei proprii, sã le testeze și sã genereze soluții multiple. Utilizați întrebãri de tipul: Cum crezi cã am putea sã…? Ce crezi cã se întâmplã dacã….?;

 Își pot imagina situații pe care nu le-au experimentat: Cum ar fi dacã aș deveni milionar; Cum ar arãta lumea dupã un rãzboi nuclear;

 Combinã ideile în mod logic;

 Abordeazã noțiuni pur ipotetice și abstracte;

 Încep sã utilizeze și sã gândeascã despre concepte ce sunt greu de vãzut/ atins/ simțit (credințã, încredere, spirit, adevãr).

Unii adolescenții au convingerea cã sunt invincibili și cã nimic rãu nu li se poate întâmpla. De aceea, ei iși asumã foarte des riscuri. Deși de cele mai multe ori cunosc consecințele comportamentelor de risc pe care le fac, vor presupune cã nimic rãu nu li se poate întâmpla.

Adeseori iau decizii bune. Uneori își surprind pãrinții prin raționamente corecte și comportamente mature. Focusul lor este însã mai degrabã pe ceea ce se întâmplã imediat, în prezent, decât pe consecințele pe termen lung ale unei acțiuni. Sã luãm fumatul, de pildã: un adolescent este mult mai impresionat de posibilitatea de a pãrea cool acum în fața prietenilor, decât de aceea a îmbolnãvirii de cancer în 20 de ani. Comportamentul lor s-ar schimba mai degrabã sub impactul unor consecințe negative imediate și semnificative pentru ei, precum îngãlbenirea dinților, ten cu aspect obosit și îmbãtrânit (în cazul fetelor) sau bani insuficienți pentru CD-ul sau tricoul favorit. Adolescenții au nevoie de pãrinții lor pentru a învãța corect ce înseamnã independența, asumarea responsabilitãții și încrederea. Chiar și discuțiile în contradictoriu într-o situație de familie îi învațã pe tineri cum sã se exprime, cum sã se afirme într-un mediu sigur, înainte de a face aceleași lucruri în prezența altora, în contexte sociale diverse, mai mult sau mai puțin securizante. În consecințã, pãrinții se pot aștepta la mai multe discuții în contradictoriu și situații conflictuale odatã ce copilul a pãșit pragul adolescenței. Învãțarea tehnicii de a oferi feedback negativ copilului în aceste contexte, dã pãrintelui un instrument util de gestionare a situațiilor cu potențial conflictual crescut.

Cum se oferã feedback negativ copilului

Pentru situațiile în care nu sunteți de acord cu comportamentul copiilor, mesajele voastre ca pãrinți trebuie sã se centreze exclusiv pe comportament și nu pe persoanã. Orice etichetare (ex. „ești surd? nu auzi?”) atacã persoana copilului și îl rãnește. Maniera în care adultul își exprimã nemulțumirea fațã de copil va fi preluatã de acesta prin imitație și se va manifesta în interacțiunile cu ceilalți copii.

Pentru a transmite un mesaj corect, respectați urmãtorii pași:

1. Mã simt…. (descrierea modului în care vã simțiți);

2. Atunci când…. (descrierea comportamentului copilului);

3. Pentru cã… (descrieți modul în care vã afecteazã comportamentul

copilului);

4. Mi-ar plãcea sã… (oferiți alternative de comportament);

5. Îți mulțumesc! Mi-a fost de mare ajutor! (recompensarea comportamentului copilului).

Exemplu: Paul, mã deranjeazã faptul cã nu îmi rãspunzi atunci când te strig. Mi-ar plãcea sã-mi rãspunzi deoarece eu voi rãguși și nu voi mai putea vorbi. Îți mulțumesc!

Dar când vorbim de prea multe conflicte și când ar trebui un pãrinte sã fie îngrijorat? Sunt douã întrebãri cu rãspunsuri dificil de gãsit.

Potrivit studiilor de specialitate, e probabil sã vã confruntați cu o medie de 3-4 situații conflictuale pe sãptãmânã. Vârsta cea mai provocatoare, cu cel mai crescut potențial conflictual este 13 ani; abia dupã ce adolescentul împlinește 16 ani, a fost înregistratã o scãdere a ratei situațiilor familiale conflictuale.

Cu toate acestea, dacã copilul ajuns la vârsta adolescenței, resimte puternic consecințele acestor situații (este trist sau furios în cea mai mare parte a timpului) sau dacã pãrinții se confruntã cu probleme grave precum depresie, consum de droguri, violența, chiul sau chiar abandon școlar, comportamente sexuale cu grad de risc/ neadecvate, se recomandã ajutorul de specialitate.

Mai multe despre cum funcționeazã adolescenții în societate

Abilitãțile sociale sunt cele care permit copilului sã se integreze în mediul în care trãiește – grupul de la școalã, grupul de prieteni, familie. A avea abilitãți sociale înseamnã a fi eficient în interacțiunile cu ceilalți astfel încât sã atingi scopul stabilit.

Studiile indicã faptul cã:

–  Acei copii care au dezvoltate abilitãțile sociale se vor adapta mai bine la mediul școlar și vor avea rezultate mai bune.

–  Copiii cu abilitãți sociale slab dezvoltate (ex. copiii care se comportã agresiv – fizic sau verbal, copiii care au dificultãți în a se integra într-un grup de persoane noi) au o probabilitate mai mare de a fi respinși de ceilalți și de a dezvolta probleme de comportament; astfel, copiii care sunt izolați de grup au un risc crescut pentru abandon școlar, delicvențã juvenilã, probleme emoționale (anxietate, depresie).

Prin urmare, a ști sã-ți faci prieteni și sã interacționezi cu ei în mod adecvat influențeazã sãnãtatea emoționalã a persoanei. Lipsa abilitãților sociale îi face pe unii copii sã fie ținta ironiilor din partea altor colegi deoarece copii mai agresivi observã cã aceștia nu au modalitãți de a se apãra. Ei au mai multe probleme de adaptare la școalã și sunt predispuși spre delicvențã juvenilã și consum de substanțe.

În concluzie, dezvoltarea abilitãților sociale reduce factorii de risc asociați cu performanțele școlare scãzute, asumarea comportamentelor de risc și asigurã sãnãtatea emoționalã a persoanei.

Abilitãțile sociale de bazã sunt:

–  inițierea și menținerea unei relații;

–  integrarea într-un grup.

Existã câteva principii a cãror respectare favorizeazã dezvoltarea abilitãților sociale ale copiilor pe întreg parcursul preadolescenței si adolescenței.

Iatã-le pe cele mai importante dintre acestea:

Abilitãți sociale specifice vârstei 12 – 18/19 ani:

–  Inițiazã și menține o conversație;

–  Ascultã activ;

–  Împarte obiecte și împãrtãșește experiențe cu prietenii;

–  Rezolvã conflicte în mod eficient;

–  Respectã regulile aferente unei situații;

Cum observ prezența acestor comportamente?

–  Prezintã interes crescut pentru prieteni;

–  Are un numãr mare de prieteni (mai ales adolescenții cu abilitãți sociale bine dezvoltate);

–  Simte nevoia sã petreacã o perioadã mare de timp cu prietenii;

–  La 12-14 ani apar grupurile de prieteni (mai ales de același sex);

–  La 14-17 ani apare identitatea de grup (ei sunt mândri și se definesc în termenii gãștilor din care fac parte).

–  Stabilește contactul vizual cu persoana cu care vorbește; își îndreaptã corpul spre ea;

–  Pune întrebãri atunci când i se povestește ceva;

– Zâmbește; dã din cap în semn de aprobare/ dezaprobare;

– Când are nevoie de ceva, formuleazã în mod adecvat o cerere (îmi dai și mie te rog);

–  Poate sã împartã materiale comune;

–  Face schimb de obiecte personale;

Preadolescența și Adolescența.

–  Folosește strategii de rezolvare a conflictelor: negocierea, compormisul;

–  Rãspunde cu umor dacã i se pun porecle sau îi spune celuilalt ca îl supãra și îl roagã sã înceteze;

–  Face atribuiri non-agresive dacã cineva îl rãnește;

–  Știe sã negocieze și sã facã compromisuri într-o situație.

–  Are un comportament adecvat în absența adultului;

Atenție! Adolescenții care nu și-au dezvoltat pânã acum abilitãți de inițiere și menținere a unei relații se confruntã cu sentimente de singuratate și izolare;

Adolescentul se comparã mereu cu ceilalți și evitã sã parã diferit de cei din grupul sãu de prieteni, pentru a nu fi considerat ciudat sau nepopular de cãtre prietenii sãi.

Câteva recomandãri pentru pãrinți:

 Sã nu fii surprins dacã vei observa cã în acestã perioadã influența grupului de egali tinde sã creascã spre deosebire de autoritatea ta ca pãrinte, care tinde sã scadã.

Oferã-i copilului cât mai multe oportunitãți de exersare a abilitãților sociale: încurajeazã-l sã iasã cu prietenii, sã iși aducã prietenii acasã, sã iși facã noi prieteni!

În situația în care copilul tãu evitã interacțiunea cu ceilalți:

Încurajeazã-l sã își stabilescã o relație de prietenie cu cel puțin un copil. Adolescentul trebuie sã învețe și sã experimenteze care sunt comportamentele ce definesc o relație de prietenie, sã-și creeze oportunitãți de exersare a acestor comportamente (vizite, sãrbãtorirea unor zile speciale cu invitarea colegilor). Sprijinã fiecare implicare a copilului într-o astfel de situație. În condițiile în care copilul nu și-a format aceastã abilitate, prezintã-i comportamentele așteptate, defalcate pe secvențã specifice.

Exemplu: Ce înseamnã sã fii un bun ascultator?

– Sã privești în ochi persoana care îți vorbește;

– Sã taci atunci când acea persoanã vorbește; pentru a conștientiza mai bine consecințele negative ale comportamentului de a vorbi peste o altã persoanã, adolescentul poate fi întrerupt de câteva ori și apoi întrebat cum se simte.

– Uneori, deși copiii și-au dezvoltat abilitãți de ascultare activã, ignorã ceea ce spune adultul. În aceastã situație este important sã-i vorbiți copilului doar când sunteți sigur de atenția lui. Dacã-i vorbiți deși el nu este atent, copilul învațã cã este în regulã sã nu vã asculte.

Preadolescența și Adolescența.

Comportamentul de schimb de obiecte personale trebuie tolerat și încurajat deoarece este un semn de încredere care duce la închegarea prieteniilor;

Conflictele cu adulții apar datoritã faptului cã adesea adolescenții considerã cã pãrinții se leagã de toate amãnuntele (curãțenia în camerã, imbrãcãmintea, coafura etc);

Este important pe cât posibil sa eviți discutarea problemelor mai sensibile când tu sau adolescentul sunteți într-o dispoziție proastã. Adolescentul va învãța astfel de la pãrinte sã evite sã- și rezolve problemele importante când nu se simte prea bine.

Exemplu: Acum suntem amândoi tensionați. Hai mai bine sã ne liniștim și discutãm dupã aceea.

Dacã a avut loc un conflict între adolescent și o altã persoanã, încearcã sa înțelegi modul în care s-a simțit, a gândit, s-a comportat copilul în acea situație. În acest sens se recomandã sã folosești întrebãri deschise care faciliteazã comunicarea.

Exemplu: Ai putea sã-mi spui mai multe despre asta?

În plus se recomandã evitarea urmãtoarelor situații:

– întrebãri de tipul: „ce ai facut?”;

– judecata sau morala: „nu e bine ce ai facut”;

– acuzarea: „așa faci tu de fiecare datã”;

– etichetarea: „ești neserios”;

– oferirea de sfaturi dacã nu sunt cerute.

 Atunci când greșește, învațã-l sã vadã greșeala ca pe o oportunitate de învãțare și nu ca pe o catastofa. Rolul tãu este de a-l sprijini și ajuta și nu de a-l critica și acuza.

 Adolescentul este sensibil la orice regulã care i se impune. Din dorința de a arãta cã el este o persoanã care are pãreri diferite de ale celorlalți va fi mai predispus sa încalce regulile stabilite.

 Regulile funcționeazã foarte bine dacã pãrinții au o relație bunã cu copilul.

Respectați „regulile pentru alegerea regulilor” și stabiliți consecințe clare pentru încãlcarea acestora

Extras din cursul de „Parenting” sau „Şcoala părinţilor”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s