Adesea cei mari, adică adulţii, consideră că în general copiii nu ştiu şi nu înţeleg lumea celor mari. Nimic mai fals!

Copiii sunt adesea cei mai afectaţi atât de divorţ, cât şi de o situație tensionată în casă. Astfel, chiar dacă nu abordează subiectul direct, aşa cum adulţii sunt obişnuiţi, ei transmit nonverbal, atitudinal ceea ce simt. Adesea copilul simte când ceva este în neregulă; ceea ce este poate pentru noi ceva nesemnificativ, pentru el poate lua proporţii catrastrofale şi asta pentru că el încă nu are stabilite acele puncte de reper care să îl ajute să relativizeze conflictul familial sau situaţia tensionată resimţită. De aceea este neapărat necesar să i se explice clar ce se întâmpla sau s-a întâmplat şi care ar fi soluţiile cele mai potrivite (mai ales când se pune problema unui divorţ) pentru a-i forma o imagine potrivită/ reală.

Părinţii adesea consideră că, jucandu-se şi fiind pierdut în lumea “jocurilor”, (un mator indirect), copilul nu aude şi nu vede.Fals!

El poate părea absorbit în lumea sa, dar să nu uitaţi, că şi părinţi, că VOI SUNTEȚI CENTRUL UNIVERSULUI LUI, chiar dacă uneori jucăriile par să vă detroneze!!! În acelaşi timp este importantă menţinerea încrederii în ambii părinţi.

Ok, aţi divorţat sau sunteţi pe cale de a divorţa, vă simţiţi răniţi, singuri, nedreptăţiţi. Vă doriţi ca cineva să plătească pentru ceea ce simţiţi. Apelaţi la prieteni, familie, specialişti şi nu vă transformaţi copilul în confesor sau complice! Evitaţi discreditarea unuia sau altuia dintre dumneavoastră. Copilul este fără vină, el va iubeşte în egală măsură pe amândoi, iar divorţul vă anulează doar legătură că soţ şi soție, drepturile şi mai ales responsabilităţile de tată şi de mama rămân pe viaţa. Când este vorba de voi ca şi adulţi, de voi că şi părinţi, este vital să vă reamintiţi că înainte de drepturile şi orgoliile voastre sunt drepturile şi zâmbetul, fericirea, binele copilului dumneavoastră!

Evitaţi să vă minţiţi copilul. În cazul unui divorţ este de preferat să argumentaţi corect cu informaţii reale. Amintiţi-vă că era şi este lângă voi! De exemplu: ”Ne enervăm din orice!”; “Mama se întristează şi se supăra când tata lipseşte de acasă sau bea prea mult” etc.

În acelaşi timp evitaţi expunerea copilului în ceea ce priveşte posibilitatea unui divorţ, până acesta nu este o certitudine. Oscilaţiile, revenirile şi recăderile nu fac decât să îl destabilizeze pe copil. El poate deveni nesigur pe el, timid, timorat. Comportamentul lui se poate schimba: devine tăcut în prezenţa voastră, agresiv cu ceilalţi copii (şcoală, grădiniţă), sfidător renegând regulile până atunci valabile, începe să mintă, să se ascundă etc.

Când luaţi hotărârea de a-i vorbi despre divorţ, este necesar să o faceţi gradat, în timp, de-a lungul unor mai multe discuţii, tocmai pentru a-i putea transmite esenţialul, cât şi de a-i da posibilitatea de a înţelege, de a-şi explica ce se întâmpla, ce s-a întâmplat şi ce se va întâmpla.. Este o invitaţie la dialog în care voi, că şi părinţi (se impune să îi comunicaţi împreună decizia) este de preferat să fiţi deschişi şi receptivi la eventualele neclarităţi şi temeri ale copilului. Oferiţi-i ocazia de a se exprima! Dacă se izolează de voi, rămâneţi atenţi observatori ai comunicării nonverbale (gesturilor şi atitudinilor) acestuia. Jocul şi desenul pot scoate la iveală multe. Evitaţi întrebările închise, interogatoriul! Copiii mici au un univers personal în care sunt incluşi ambii părinţi deopotrivă. Vestea că aceştia se despart, lipsa unuia dintre părinţi, poate însemna distrugerea acestui univers de care este atât de ataşat.

Din cauza egocentrismului, copii îşi pot atribui vinovăţia tuturor “relelor” care se întâmpla în jurul lor cu persoanele importante pentru ei. Astfel ei pot crede că din cauza că ei există sau din cauza a ceva ce ei au făcut, părinţii lor nu se mai iubesc. Această vină este trăită că o tragedie şi poate fi agonizantă pentru copil. Este foarte important ca şi copilul să înţeleagă că deşi mami şi tati nu vor mai locui împreună, ei vor rămâne în continuare părinţii lui şi că nimic şi nimeni nu va schimbă acest lucru, că îl vor iubi în continuare la fel de mult şi că va avea posibilitatea să petreacă timp cu ambii, că vor putea să îşi trimită scrisori, email-uri, să vorbească la telefon etc.

Conţinutul informaţional transmis va fi adaptat în funcţie de vârsta şi particularităţile copilului de înţelegere şi acomodare. Accentul se va pune pe a-l face să înţeleagă în ritm propriu că nu este vina lui că aşa s-au încheiat lucrurile. Acest lucru este posibil dacă îi permiteţi să vă întrebe ce îl frământă în ceea ce vă priveşte şi ideea de divorţ.

Este important să îi explicaţi păstrându-vă calmul. Copilul este fără vină, el nu doreşte decât să înţeleagă. În acelaşi timp este posibil să treacă printr-o fază de refuz, de revoltă, să nu accepte, chiar dacă i-aţi explicat şi tot explicat. Este nevoie să vă înarmaţi cu multă răbdare. Este în joc siguranţă şi echilibrul emoţional-afectiv al copilului d-voastră.

Toţi copiii pot arăta semne de tensiune interioară – în funcţie de vârsta, pot manifesta anumite temeri şi simptome. Nu va bucuraţi dacă copilul pare să înţeleagă din prima, nu pune întrebări şi se comportă că şi cum nimic nu s-a întâmplat. Nu îl forţaţi, dar nici nu va relaxaţi, rămâneţi vigilenţi şi mereu receptivi!

Ce simptomatologie poate apărea?

1. copiii sub 6 ani pot prezenţa tulburări de somn, crize de isterie (asociate fals ideii de răsfăţ), regresia controlului asupra sfincterelor, izbugniri agresive, teamă de a nu fi abandonaţi – devin anxioşi şi temători;

2. la 7-8 ani, se adăugă sentimente de însingurare şi tristeţe;

3. la 9-10 ani, copii încep să înţeleagă mai clar divorţul părinţilor, dar au tendinţa de a fi ostili faţa de unul sau de ambii părinţi, minte, se pot plânge de dureri de cap sau burta (somatizează), prezintă probleme de concentrare, pierderea interesului pentru şcoală, uneori poate fugi de acasă.

4. adolescenţii se confruntă cu sentimente de ruşine, mânie, tristeţe şi durere; unii – mai ales fetele- pot dezvolta dificultăţi în stabilirea de relaţii cu persoane de sex opus sau viceversa, libertinism sexual, abandon şcolar.

5. chiar şi tinerii adulţi pot încerca sentimente contradictorii, fiindu-le dificilă acceptarea din prima a divorţului părinţilor (demitizarea – ideea de căsnicie perfectă, fericită; cuplu perfect este serios pusă sub semnul întrebării – , poate fi o lovitură resimţită puternic sentimental şi care îi poate zdruncina convingerile şi credinţele interioare).

Este foarte important să reţineţi, ca şi părinţi, că îi puteţi ajuta dacă le daţi posibilitatea de a vorbi cât mai des despre ceea ce simt, oricât de dureros, nerealist sau nedrept vi s-ar părea şi asta pentru că este nevoie să “cunoaşteţi” universul lor interior pentru a putea interveni benefic şi prompt în rezolvarea surselor de conflict sau clarificarea anumitor semene de întrebare etc.

Realitatea este că adesea părinţii sunt prea tulburaţi ei înşişi de ceea ce li se întâmpla şi cu greu sau deloc găsesc calmul, puterea şi obiectivitatea de a explica şi de a le fi alături. În astfel de situaţii este bine să apelaţi la serviciile unui specialist (psiholog, consilier sau psihoterapeut) care să îi ajute şi chiar să va ajute să înţelegeţi şi să depăşiţi împreună, cu minim de pierderi, situaţia.

Anunțuri

Un răspuns »

  1. Aniela Deby spune:

    Nu am fost pusa..inca in situatii de genu,deci nu stiu sincer din experienta…dar am auzit ca e adevarat cam tot ceea ce ai scris!:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s