ndiferent de formulele pe care le cunoaşte astăzi viaţa de familie , dinamica şi transformările care au loc în sânul acesteia reprezintă izvorul nesecat din care apar şi se dezvoltă bucuria sau suferinţa indivizilor , eficienţa sau ineficienţa lor ori adaptarea sau neadaptarea la cerinţele societăţii moderne .
Familia este contextul în care individul evoluează pe tot parcursul vieţii sale, iar consecinţele unei funcţionări deficitare se reflectă întotdeauna negativ în starea de sănătate psihică şi somatică a acestuia, dar şi în dezechilibrele şi suferinţele sociale. În acest sens, terapiile de familie încearcă să înveţe oamenii să interacţioneze responsabil în cea mai importantă structură a vieţii lor –inimitatea şi solidaritatea familială-astfel încât să îşi menţină sănătatea şi armonia.
Totuşi,trebuie precizat faptul că puţine persoane sunt în măsură să identifice problemele cu care se confruntă, fie din cauza ignoranţei, fie din cauza indiferenţei.
Sunt, de asemenea, situaţii în care indivizii reuşesc să dea impresia unei căsnicii fericite, considerând chiar un success aparenţa exteriorizată.Şi această categorie de indivizi are nevoie de consiliere psihologică.Orice familie poate spera să-şi îmbunătăţească calitatea vieţii dacă fiecare membru al ei este gata să recunoască problemele cu care se confruntă,doreşte şă schimbe ceva şi, mai ales, face ceva pentru ca shimbarea în bine să se producă.

a)Puterea în cuplu

Reprezintă cauza a numeroase disensiuni, pentru că cei doi parteneri împart puterea în mai multe feluri. Problemele care apar pornesc în special de la ignorarea ideii potrivit căreia relaţia modernă de parteneriat presupune reciprocitatea puterii şi autorităţii pe diferite niveluri. Faptul că orice diferenţă este văzută ca o sursă de inegalitate crează impresia că toate sarcinile şi toate rolurile po fi îndeplinite,în egală măsură aât de femei , cât şi de bărbaţi. Este, evident ,o impresie greşită, care nu ţine cont de anumite elemente de speificitate, care diferenţiază cele două sexe.În plus,există diferenţe importante de la un cuplu la altul în ceea ce priveşte rolurile  asumate ,în funcţie de particularităţile persoanelor implicate , dar  şi ale relaţiei respective.
Egalitatea în cuplu este posibilă , fără ca acest lucru să însemne eliminarea diferenţelor, ci doar echilibrarea domeniilor şi a nivelurilor în care cei doi parteneri îşi exercită auoritatea şi puterea, printr-o complemetaritate a rolurilor.
Adică,”autoritatea şi puterea între cele două sexe pot fi relativ egal distibuite, în condiţiile în care suma actvităţilor (şi a importanţei acestora)desfăşurate de o femeie este egală cu suma activităţilor(şi a importanţei) desfăşurate de un bărbat”.
Echivalenţa activităţilor desfăşurate în cuplu de către cei doi parteneri duce la o echilibrare a raporturilor de autoritate şi putere. Numărul activităţilor desfăşurate de către cele două sexe nu este identic, el variind şi în funcţie de importanţa pe care cuplul o acordă fiecărei activităţi în parte .În plus , pot exista,în funcţie de context, anumite negocieri (boală, examene, apariţia unui copil, decesul unui părinte,etc…). Partenerii pot împărţi puterea în mai multe feluri. De exemplu, un soţ  poate să ia toate deciziile privind modul în care se cheltuiesc resursele familiei, în timp ce celălalt poate stabili patternul de socializare al copiilor . Bărbatul poate fi într-o poziţie superioară sau inferioară în raport cu femeia , în diferite arii de competenţă, sau alternativ, într-un aranjament care  fie satisfăcător petru ambii parteneri.
Unul dintre indicatorii principali care definesc raportul de autoritate şi putere îl reprezintă conceptul de “luare a deciziilor”.Luarea deciziilor nu este sinonimă nici cu autoritatea, nici cu puterea, pentru că este posibil ca o decizie să fie luată de un membru al cuplului, fie pentru că partenerul său l-a delegate în acest sens, fie pentru că celălalt nu este interesat.  Adică,dacă un membru al cuplului are o capacitate decizională mai mare decât ceălalt, acest lucru nu înseamnă neapărat şi o autoritate sporită faţă de partener.Trebuie amintită aici şi situaţia în care intervin anumite expectaţii greşite privind autoritatea şi puterea pe care trebuie să le aibă un individ dintr-o anumită clasă socială.(exemplu:bărbatul dint-o clasă socială inferioară, care pretinde autoritate pe baza modelului tradiţional vs. soţia contemporană, care deţine o autoritate substanţială).Discrepanţa între autoritatea pe care bărbatul crede că ar trebui să o aibă şi puterea pe care o deţine, în mod real reprezintă  o sursă importantă de insabilitate maritală.
Totuşi, în societatea contemporană, raporturile de autoritate şi putere tind să devină negociabile şi sunt extreme de schimbătoare, în funcţie de apariţia, dispariţia au modificarea unor factori cu rol important în influenţarea cauzelor care generează aceste raporturi. Orice negociere sau redefinire a importanţei unui indicator poate avea ca efect o modificare a autorităţii în cadrul cuplului.

b)Problemele de ordin sexual

Generează , de asemenea, multă neliniţe în viaţa conjugală. Problemele sunt legate de durata, calitatea şi frecvenţa raporturilor sexuale. Semnificaţiile simbolice pe care le atribuie cei doi parteneri actului sexual sunt foarte diferite:”a face dragoste când vrea ea, poate confirma unui bărbat iubirea soţiei lui, pe când , pentru o femeie, a face dragoste când vrea el , poate însemna că soţul se foloseşte de ea sau că o domină. O femeie respinsă crede că nu mai este atractivă, pe când un bărbat se simte jignit dacă observă o lipsă de entuziasm sau neimplicarea soţiei în actul sexual”. Aceste diferenţe crează disfuncţii şi nemulţumiri.
Specialiştii susţin că problemle sexuale apar în cuplu doar atunci când există o proastă comunicare între parteneri. Mulţi indivizi care declară că îşi iubesc partenerul au aşteptări în viaţa intimă despre care preferă să nu discute cu partenerii lor,ceea ce reprezintă un paradox, întrucât  exprimarea dorinţelor ar trebui să se desfăşoare mult mai uşor într-o relaţie intimă.
Secolul XX a marcat răsturnarea concepţiei potrivit căreia , în actul sexual femeia este elementul pasiv, în timp ce bărbatul este elementul activ. S-a ajuns chiar la concluzia că femeia timpului nostru a devenit activă-pasivă, în timp ce bărbatul a rămas mai mult pasiv-activ.
Multe nemuţumiri legate de viaţa sexuală pornesc şi de la faptul că,uneori, faptul că şi femeia posedă dorinţă sexuală, poate chiar mai puternică decât a bărbatului este ignorat. Există însă şi situaţii în care, bărbaţii care conştientizează această realitate devin foarte neliniştiţi, stresaţi că, dacă nu îşi vor satisface partenera ,riscă să o piardă.
Schimbarea de viziune privind poziţia activă a femeii în cadrul actului sexual a generat şi un alt efect negativ,legat de preocuparea excesivă a bărbaţilor entru propria performaţă, de multe ori dorinţa sexuală fiind înlocuită cu dorinţa orgasmului.
“În esenţă , femeia a devenit şi ea sclava sexului, şi, implicit a bărbatului, chiar dacă feminismul crede că a făcut din bărbat sclavul femeii.Plăcerea este prea mare pentru a refuza căutarea orgasmului, iar stigmatul a devenit din ce în e mai mic. Există o isterie masculină la fel de apsătoare ca şi isteria feminină[…]Prin urmare,indivizii tind să nu-şi mai păstreze controlul asupra sentimentelor şi senzaţiilor, asupra felului în care se manifestă în fiecare aspect al relaţiei sexuale de cuplu,pentru că nu ar avea decât de pierdut :lipsiţi de spontaneitate şi/sau inhibaţi ,s-ar condamna singuri la necunoaşterea împlinirii sexuale . De aceea se încearcă ieşirea din normele schematice ale sexului tradiţional”.
Cei doi parteneri e nevoie să discute sincer unul cu celălalt în legătură cu ceea ce îi satisface ,pe fiecare în parte,dar să nu neglijeze nici aspectul nonverbal al comunicării sexuale, pentru că aceste mesaje vorbesc de multe ori mai bine decât cuvintele. Partenerii trebuie să conştientizeze că preferinţele sexuale ale celuilalt se pot modifica de-a lungul timpului, dar că, dacă celălalt respinge un anumit fel de activitate sexuală, acest lucru nu înseamnă, implicit o respingere a persoanei.

c) Comportamentele reciproc negative

Într-un cuplu disfuncţional ,dacă unul dintre parteneri se comportă negativ ,soţul acestuia se consideră îndreptăţit să răspundă cu aceeaşi monedă,declanşând astfel un lanţ de interaţiuni negative.Acest şir de comportamente negative se poate declanşa şi dacă  acest lucru nu s-a urmărit, pentru că cel care se aşteaptă la o critică , răspunde cu o altă critică, cei doi parteneri fiind mereu gata de atac şi de contra-atac.Această perpetuare a stării de dizarmonie duce la acumularea conflictelor nerezolvate şi la consolidarea unui context negativ , în care este puţin probabil ca problemele să fie rezolvate constructiv
De multe ori partenerii cuplului conflictual au tendinţa de a interpreta evenimentele dintr-o perspectivă subiectivă, care îi plasează, pe fiecare în parte,  în poziţia cea mai favorabilă.Această supralicitare a propriului rol este numită  de psihologi prejudecata egoistă.Terapeutul trebuie să încerce să îi conştientizeze  pe ce doi parteneri că această prejudecată egoistă nu face altceva decât să adâncească prastia dintre ei şi să transforme intimitatea într-un permanent câmp de luptă.
Dacă vor face apel la o comunicare reală și sinceră, problemele existente în cuplu se vor diminua, până a dispariția lor, aducând cu sine încrederea, respectul, readuse în cadrul iubirii ce a unit cuplul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s