oate cea mai mare dificultate întâmpinată de acela care încearcă să pătrundă în domeniul vindecării mentale şi spirituale este sentimentul lipsei de încredere. El spune: „Cred că acest lucru este adevărat, şi văd că lumea pare a avea multă încredere în el, dar eu sunt sceptic din fire, căci nu mă simt capabil să ajung la o credinţă mai puternică, oricât de mult m-aş strădui.”

Aceşti oameni pun căruţa înaintea calului. Credinţa nu este o stare emotivă ce se realizează la comandă. Nu este ceva ca aerul pe care îl pompezi într-o anvelopă şi apoi porneşti la drum. Credinţa nu constă în sentimentul pe care îl dezvoltăm. Credinţa se bazează întotdeauna pe scopul ei şi când obiectivul este destul de important, nu se mai pune problema credinţei. Ea urmează în mod firesc cunoaşterii. Mai întâi ajungem la cunoaştere şi numai apoi ne dăm seama că am căpătat şi credinţa, care a venit de la sine când a găsit un obiectiv substanţial pe care să se bizuie. Orice fel de credinţă se bazează pe observare şi cunoaştere, şi se poate afirma că este destul de uşor să ajungi să te încrezi în această Lege a Vindecării. Credinţa nu este clădită pe nesiguranţă sau pe revelaţii şi nu suntem obligaţi să acceptăm o scriere amară. Avem în faţa ochilor noştri un exemplu concludent: corpul omenesc. Acesta, corect înţeles în activităţile şi îndeplinirile sale, procură baza pentru credinţă, care va face din fiecare un vindecător pentru sine şi pentru alţii. Corpul omenesc este cea mai minunată maşină construită vreodată. Este mai măreţ decât cele 7 minuni ale lumii antice şi mai complex decât orice aparat construit de om. Reprezintă o recunoaştere vie a acţiunii desfăşurate de minte, căci îl observăm, este o probă clară de ceea ce înseamnă Inteligenţa Divină şi felul în care aceasta se manifestă, totdeauna conform unui plan complet, pornind de la Spirit; executorul creaţiei, Mintea, urmează întocmai şi aduce la îndeplinire acest plan. Totdeauna Mintea îşi oferă forţa creatoare infinită aceluia care şi-a făurit un plan bine clarificat, pentru că această Minte nu ştie altceva nimic decât să lucreze conform planului, fiind Minte Subiectivă. Inteligenţa ce s-a manifestat la construirea corpului este aceeaşi Minte care ştie perfect cum să repare, atunci când este necesar, structura pe care a clădit-o şi nu se poate concepe că, odată lucrul terminat, nu se mai interesează de el. Să nu uităm că Mintea sălăşluieşte în acest corp construit, pe care îl foloseşte ca vehicol şi instrument pentru propriile ei activităţi. Atunci când în acest corp se produce o dereglare, nu este nevoie să ne rugăm de Minte ca să ne vindece – de fapt ea însăşi necesită un vehicol sănătos – iar ceea ce ne revine este de a-i prezenta planul perfect ce trebuie urmat pentru refacere, ea fiind forţa executivă. Căci nu trebuie scăpat din vedere că această activitate de gândire, deşi foarte inteligentă – capabilă de a construi perfect orice structuri – este o inteligenţă care nu judecă. Ea cunoaşte perfect tehnica construcţiei, dar totdeauna, ca să ducă la boală, trebuie să lucreze după un plan, şi tot aşa de prompt poate executa un plan care duce la sănătate. Astfel, acela a cărui activitate de gândire este caracterizată printr-o gândire distructivă, ca temerile, ura, ranchiuna, invidia, discutarea sau absorbirea subiectelor de boală şi tristeţe, creează un model de gândire pe care Mintea-l prelucrează – cu totul impersonal – în formă de boală. Datoria noastră este de a proceda la schimbarea acestui model de gândire cu altul în care să prevaleze sănătatea, iubirea, pacea, fericirea. În acest fel, Mintea va prelucra modelul gândire pozitiv – şi sănătatea, fericirea ce rezultă nu sunt un miracol, ci manifestarea deplină a Legii Universale. Alexis Carell, în lucrarea să „Omul, fiinţă necunoscută”, se referă la faptul că această Inteligenţă va plasa celule chiar acolo unde nu sunt necesare. Un exemplu îl constituie experienţa din laborator cu celule epiteliale – care sunt celule de protecţie ale pielii – şi care, transplantate pe un alt mediu decât pielea, s-au dezvoltat tot în celule de protecţie, ca şi cum ar fi fost pe piele, pentru că este în natura lor să se manifeste numai aşa. Acestea au fost desemnate de către Spirit ca celule de protecţie. Prin urmare, Mintea, conform planului, le va folosi ca atare, indiferent dacă sunt pe piele sau în alt mediu. Trebuie deci să se înţeleagă că, potrivit acestui mecanism, Mintea poate tot atât de uşor să distrugă corpul, cum poate să ni-l construiască. Astfel, dacă primeşte gânduri morbide, le urmeazş fidel, reproducând condiţii patologice. Cu alte cuvinte, Mintea construieşte neîncetat celule noi, dar calitatea acestora este determinată de nuanţa gândurilor, deoarece gândul reprezintă modelul. Mintea asigură reparaţii în corp, atunci când sunt necesare, de multe ori fără ştirea omului, deoarece ea are totuşi o responsabilitate permanentă pentru păstrarea în bune condiţii a corpului.

Acest principiu de vindecare, ce acţionează chiar şi atunci când nu suntem conştienţi, devenind o armă puternică la dispoziţia noastră, ne atrage atenţia asupra acestui principiu şi ne arată totodată cum îl facem să acţioneze. Un exemplu îl oferă apendicita, când adesea peritoneul (prapurul) înconjoară şi izoleaza ca într-un sac apendicele bolnav şi astfel, în cazul când acesta se perforează, se produce numai o peritonită izolată, mai mult sau mai puţin gravă decât una generalizată. Omul se mândreşte cu cunoştinţele sale şi pe drept, deoarece a făcut paşi uriaşi în dobândirea de cunoştinţe privind corpul omenesc, dar în fond el este încă departe de a putea da un răspuns la problema vieţii. El nu ştie să construiască nici măcar o celulă, aşa că atunci când spune că o stare sau alta de boală este incurabilă, face apel la cunoştinţele sale limitate. Or, în tratamentul mental am mers mult mai departe, bizuindu-ne pe marea Inteligenţă Cosmică, a cărei Lege a Vindecării suntem pe cale să o înţelegem. Astfel, vedem cazuri etichetate drept fără speranţă de vindecare de către medici cu experienţă, complet şi permanent vindecate prin această Inteligenţă dirijată de către o persoană care a înţeles Legea în virtutea căreia acţionează. Astfel, spunem că nu există maladii incurabile, ci că există oameni incurabili. Aceia care afirmă cu insistenţă că „medicii au făcut tot ce era posibil, nu mai are rost să încercăm şi altceva” – sunt oameni incurabili. Aceia care acceptă adevărul mental că la Dumnezeu (Minte) toate lucrurile sunt posibile, ei sunt oameni vindecabili. Inteligenţa Divină procedează în linişte, cu uşurinţă, fără efort şi agitaţie. Forţa care curge printr-un corp bolnav poate vindeca orice. Omul fizic se înspăimântă, dar Mintea este întotdeauna sigură de sine şi calmă. Mintea ştie cum să facă ceva care s-a deranjat în trup. Ştie cum să construiască orice fel de celulă, ştie cum să facă şi să refacă funcţiuni care au fost pierdute, ştie cum să smulgă pe om de pe marginea mormântului, întrebuinţând un efort mai mare decât acela pe care omul l-ar face ca să ridice un pai. De fapt chiar mai puţin decât atât, de vreme ce Mintea nu operează cu strădanie sau efort. Toate aceste numeroase activităţi chemate la acţiune, toată această Inteligenţă, care ştie exact ce să facă şi cum să facă, a fost folosită la crearea acestui Univers, la menţinerea şi reglarea lui, la păstrarea vieţii în el, la executarea de corectări din timpuri imemoriale, şi totuşi, această Forţă şi Inteligenţă nu au slăbit cât de puţin. Forţa şi Inteligenţa ne înconjoară şi ne pătrund chiar în clipa de faţă şi întotdeauna, gata de a intra în acţiune în favoarea noastră, în linişte, de îndată ce încercăm a împiedica curgerea lor – înlăturând barierele noastre mentale. Sănătatea este ceva natural, boala este ceva nefiresc. Boala nu este niciodată pornită din partea Divinităţii, ci totdeauna din partea omului. Omul este acela care ridică barierele în calea vindecării, în timp ce Dumnezeu – Minte se străduieşte permanent de a menţine sau de a reface corpul ca pe un templu perfect în care sălăşluieşte Spiritul. Se va arăta mai târziu, când se va prezenta tehnica de aliniere a noastră cu această Inteligenţă – cum se explică faptul că această fiinţă umană, aparent neînsemnată, poate totuşi dirija forţa care conduce Universul. Vindecarea mentală şi spirituală este rezultatul, nu al eforturilor acestei fiinţe, ci al capacităţii sale de a dirija Inteligenţa Cosmică, aşa cum un sudor dirijează flacăra oxiacetilenică spre a tăia oţelul. Inteligenţa a creat corpul omenesc cu intenţia ca el să funcţioneze întotdeauna perfect. Boala este interferenţa omului cu această dorinţă, intenţie. Inteligenţa are în permanenţă viziunea corpului în perfectă stare şi acţionează neobosită ca să înlăture orice ar ameninţa viaţa armonioasă a corpului. Sănătatea nu este altceva decât inter-relaţia tuturor părţilor componente ale trupului. Boala este pur şi simplu întreruperea acestei armonii. Armonia este cheia de boltă a întregului organism şi Univers. Totul în Univers pulsează cu un ritm armonios şi constant. Încă din timpuri străvechi omul a observat acest ritm al universului şi a înţeles cum funcţionează. În timpurile noastre, oamenii de ştiinţă au descoperit că acest lucru este adevărat şi în ceea ce priveşte desfăşurarea gândirii. Ei au aflat că iubirea este ritm iar egoismul discordanţă; încrederea este ritm, gelozia este discordanţă; credinţa este ritm, teama este discordanţă; speranţa este ritm, disperarea este discordanţă; cinstea este ritm, înşelăciunea este discordanţă. Atâta timp cât stările mentale ale omului sunt în acord cu ritmul Universului, echilibrul său fizic şi psihic este asigurat. Când intervine discordanţa în fluxul de gândire, acest echilibru este pierdut. Explicaţia constă în faptul că avem de-a face cu o Inteligenţă Universală ale cărei Legi nu le putem învăţa decât prin observaţii. Din clipa în care am înţeles că armonia este cheia de boltă a Universului, acela care doreşte ca această Inteligenţă să acţioneze în folosul său, trebuie mai întâi să se străduiască să coopereze cu ea. Stările mentale discordante produc boala, căci ele dau năvală şi se lipesc de Legea etern stabilită a Armoniei Universale. Lumea raţională recunoaşte existenţa acestei Armonii Universale şi îşi dă seama că atunci când este ruptă de ea, această Armonie, Divinitatea, nu se modifică spre a ne face nouă pe plac, ci noi suntem aceia care trebuie să ne schimbăm. Secretul vindecării rezidă, deci, în unificarea cu Inteligenţa Cosmică, ce posedă cunoştinţe infinite ale căilor de vindecare şi bunăvoinţa infinită de a produce forma perfectă, aşa ca să ne putem bizui implicit pe curentul de Înţelepciune Eternă în corpurile noastre, atunci când ne ferim de a-i sta în cale.

„Dumnezeu din noi are forţa de a vindeca”.

Extras din cartea MINTEA POATE VINDECA – FREDERICK BAILES

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s