In noi pot coexista mai multe persoane, pe care nu ne este intotdeauna usor sa le întâlnim dar pe care putem sa incercam sa le cunoastem.

Era odata o fosta fetita care nu primise multa iubire in timpul copilariei ei. Acest lucru se întâmpla uneori, de exemplu dind tatal este prea ocupat cu munca lui sau când îl prefera pe baietelul pc care îl are dinainte sau atunci când viseaza la fiul pe care înca nu il are. Astfel, unii tati îsi pot neglija fiica si îi pot acorda doar un interes sumar, o atentie foarte mica. Si, mai exista si mame care vad în fiica lor o adevarata rivala si care vor încerca, cu buna credinta, sa isi descalifice, sa îsi devalorizeze copilul care nu întelege ce i se întâmpla. Exista alte mame care viseaza sa aiba o fiica perfecta, fara cusur si care vor duce o lupta cu fiica pe care o au, care le dezamagesc în permanenta nefiind asa cum si-ar dori ele sa fie.

Alexandra, fosta fetita devenita acum adult traia în continuare cu acea lipsa imensa de dragoste. Ar trebui chiar sa inventam un cuvânt si mai mare decât „imens” pentru a descrie acea lipsa. Era ca si cum, în corpul ei exista o gaura enorma, o prapastie fara sfârsit, un abis de lipsa. Ca si cum întreaga ei fiinta avea o foame imensa de iubire, o sete de tandrete, era avida de mângâieri, de gesturi de atentie gratuite. Trebuie sa va mai spun, de asemenea, ca Alexandra era foarte frumoasa. Avea un chip de madona, catifelat si delicat asemenea imaginilor Fecioarei pictate de maestrii italieni din Quattrocento. Frumusetea ei atragea privirile, atentia barbatilor si multi dintre ei ar fi vrut sa aiba o relatie cu ea. Ar fi putu sa primeasca multe, foarte multe declaratii de iubire, dar pentru ca avea o multime de îndoieli, care îi alimentau lipsa de încredere, nu era niciodata sigura ca este iubita pentru ea însasi, ci doar pentru ochii ei, pentru pieptul ei, pentru frumusetea ei.Astfel, Alexandra îsi crease o armura de razboinic. Era asemenea unui soldat brav, mereu în prima linie pentru a respinge complimentele, pentru a glumi, pentru a face jocuri de cuvinte pentru a nu se lasa antrenata într-o relatie, care, pentru ea ar fi însemnat riscul de a suferi, de a fi abandonata sau respinsa. Dar, ceea ce era cel mai dificil, o sa va spun acum. În interiorul Alexandrei exista mereu un al doilea personaj, o dublura care aparea brusc, in timpul zilei, care punea stapânire pe gândurile ei, pe alegerile ei, care ii dicta ce decizii sa ia, decizii in urma carora nu era deloc multumita si de care îi era chiar si rusine uneori. Acest personaj, acel dublu, acel intrus care exista in interiorul Alexandrei, se numea Paradoxa. Era un personaj ciudat, care ar fi putut parea, în ochii tuturor, superficial, inconstant, neserios si chiar ar fi putut fi considerat enervant, intr-atât încât uneori stârnea critici si era respins de majoritatea prietenilor Alexandrei. Paradoxa era, dupa cum o indica numele ei, un adevarat paradox, total opus de sensibilitatea si de aspiratiile profunde ale Alexandrei. Aparea dintr-o data, îi ocupa toate gândurile si stârnea in ea nevoia de a iesi si de a merge prin magazine. Si nu în oricare magazine, ci doar in cele de lux, de lenjerie fina, de haine de marca, în parfumerii, in magazine de încaltaminte! Si acolo, în fata vitrinei, un impuls puternic si incontrolabil o determina sa cumpere o cantitate incredibila de lucruri, toate pe cât de frumoase, pe atât de inutile. Când spun inutile, vreau sa spun ca atunci când Paradoxa îsi scotea cartea de credit, o facea ca si cum ar fi scos o arma din poseta. Alexandra nu avea nevoie de toate acele haine, parfumuri, pantofi sau lenjerie. Însa Paradoxa o obliga, fara nici un comentariu, sa cumpere foarte multe, in fiecare luna, cu sume incredibile, iar Alexandra nu avea cum sa se apere in fata acelei cereri nesfârsite care îi facea rau. Era ca si cum Paradoxa voia sa ascunda, sa-si umple golul afectiv din Alexandra, ca si cum spera ca astfel va acoperi lipsa de iubire, o va ascunde prin toate acele haine, obiecte si parfumuri. Era ca si cum Paradoxa ar fi vrut sa inghita si sa respinga în adâncurile uitarii cererea tacuta a Alexandrei: „Iubeste-ma, iubeste-ma fara sa îmi ceri nimic, fara sa trebuiasca sa cer!”

Paradoxa, în ochii lumii întregi, putea trece o cheltuitoare fara seaman, care cumpara mereu câte ceva, când de fapt incerca, intr-un mod patetic, sa linisteasca o fosta fetita lipsita de iubire. Când se întorcea acasa, Alexandra nu ramânea prea mult cu acel sentiment care se dovedea imediat a fi gresit „Mi-am facut pe plac, spunea ea, am nevoie sa imi fac pe plac!” Însa acea placere prindea imediat un gust amar. Toate acele haine cumparate pe negândite, se dovedeau a fi lipsite de viata, nu erau îmbracate cu o adevarata dorinta de a fi purtate, aratate celorlalti, Erau îngramadite în dulapuri, în sertare, în valize, în cutii si pe rafturi .., Nu stiu cum se va încheia aceasta poveste, ceea ce stiu însa este ca Alexandra ar putea într-o zi sa o ia de mâna pe fetita care a fost cândva si i-ar putea spune: „Stiu ca nu ai fost iubita, protejata, însotita în visele tale, dar, începând de azi, voi avea eu grija de tine.” Ar putea astfel sa o invite pe Paradoxa sa renunte la acea misiune de a repara lucrurile pe care si-a atribuit-o, aducându-i doar recunoasterea pe care ea însasi nu a avut-o în copilarie. Ar putea sa îi spuna: „Recunosc tot ceea ce ai încercat sa faci pentru mine, tot ceea ce faci pentru a-mi împlini nevoia, pentru a-mi oferi placere, pentru a ma linisti, pentru a-mi îngriji ranile, însa dorinta mea reala este de a fi recunoscuta asa cum sunt si nu asa cum ma arat uneori. Doar eu pot respecta aceasta dorinta…”

Într-o zi, Paradoxa o va putea lasa sa traiasca pe Alexandra, asa cum îsi doreste ea si sa o ajute astfel sa aiba întâlniri magice, întâlniri care îi vor fi benefice. Trebuie sa mai adaug ceva: când ati citit titlul acestei povesti, poate va uimit faptul ca vorbeam despre gemene. Exista uneori gemene care se ignora una pe alta. În multe cazuri, în momentul conceptiei, atunci când o femeie si un barbat fac dragoste pot exista doua ovule fecundate care vor coexista, vor fi foarte apropiate unul de altul, timp de câteva saptamâni, în acelasi uter. Iar apoi, unul dintre ele, cel care nu este viabil, cum se spune, va fi respins. Este vorba practic de o mica sarcina falsa. Celalalt ovul se va dezvolta, va deveni un fetus, va ramâne în uter timp de noua luni si se va naste apoi un bebelus, de exemplu o micuta Alexandra. Însa acel copil va ramâne cu o lipsa. O lipsa foarte importanta, nevoia de a avea prezenta gemenei sale. Va pastra, în adâncul fiintei ei, amintirea acelei „surori”, urma acelei vecinatati atât de apropiate, care, chiar daca a durat doar câteva saptamâni, a lasat o urma care nu se va sterge niciodata. Si uneori, se întâmpla ca acea „geamana” inexistenta sa continue sa se manifeste în viata celei care a trait apoi, sub forma unui personaj care va ocupa putin loc în viata celeilalte, care îi va impune anumite comportamente, alegeri, ca si cum astfel si-ar revendica dreptul a avea totusi o existenta …

Dar, cred ca sunteti de acord cu mine ca, toate aceste lucruri nu sunt usor de înteles, pentru cei care nu stiu sa asculte astfel de mistereale vietii!

 

Jacques Salome – Povesti despre rataciri, povesti despre sperante

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s