Conform filozofiei budiste, existența, lumea în general are trei caracteristici:

  • impermanența (skt. anitya pal. anicca)
  • non-sinele (skt. pal. anatta),
  • insatisfacția (skt. duhkha pal. dukkha) sau durerea

În budism, existența individuală a omului aduce suferință tocmai din cauză că ea este o simplă sinteză a unor factori impersonali și impermanenți supuși distrugerii, o mixtiune a celor cinci „agregate” (sanscrită – Skandha) ce compun ființa: (1) rūpa – corpul, materialitatea (carnea, părul, dinții, sângele, oasele, temperatura corporală, etc.), (2) vedanā – senzațiile (bucurie, tristețe, indiferență), (3) samjñā – percepțiile (văzul, auzul, gustul, percepția tactilă, olfactivă și spirituală), (4) samskāra – activitatea minții (voință, concentrare, vigilență, respect, confuzie, calm, etc.) și (5) vijñāna – conștiința. Conform lui Buddha sub straturile acestor „agregate” nu există nici un „sine”, sufletul veșnic, ceea ce hinduiștii numesc „atman„, fiind doar o iluzie, o irealitate. El consideră că atât trupul, cât și percepțiile, senzațiile, mintea și conștiința nu pot constitui un suflet, o entitate veșnică, deoarece se află într-o permanentă transformare, sunt efemere. Existența unui om este relativă, a fost făcută posibilă prin intersecția unor forțe universale supuse unor schimbări permanente, este dependentă unei legi a cauzalității, este o componentă trecătoare a universului și a timpului, „o flacără în această mare de foc”. Budismul nu admite astfel nimic veșnic, neschimbabil, totul fiind impermanent, schimbător, lipsit de substanță. Astfel, budiștii nu pot vorbi despre un „eu” veșnic, despre un „sine” ca o entitate continuă, permanentă, ci despre „non-eu”, „non-sine” sau „anatta„. Această impermanență este totodată și foarte vagă, deoarece prin moartea omului, nu se realizează o distrugere totală a existenței lui, faptele sale, karma sa, fiind transmise într-o viață următoare prin reîncarnare. Astfel moștenitorul faptelor este același cu cel care le-a comis, dar în același timp este diferit de acesta, are cu totul alte „agregate” componente. Deși par contradictorii, identitatea persoanei reîncarnate cu cea din viața anterioară și diferența, neidentitatea acestora, coexistă. Aceeași concepție este abordată și în cazul schimbărilor umane ca maturizarea, îmbătrânire, etc.: omul devine o altă persoană, cu toate că rămâne același. Spre deosebire de hinduism, reîncarnarea budistă nu constă în migrarea sufletului de la un trup mort spre embrionul unei viitoare ființe, ci continuarea de către un individ nou a existenței care până atunci se manifesta în cel decedat, conform încărcăturii karmice acumulate,.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s