„Lao Tzu ne aminteşte că “toată fiinţarea îşi are originea în nefiinţă”, Iisus a spus-o astfel în Noul Testament: “Este spiritul cel care dă viaţa”, că nu ai venit cu adevărat din părinţii tăi, că toţi am venit din acest loc numit Spirit.Că atunci când ai apărut în această lume, ai apărut dintr-o minusculă picătură de protoplasmă umană. Un grăunte, dacă vrei. Şi tot ce era în acel mic grăunte a devenit Tu. Tot ceea ce aveai nevoie se afla în acel mic bob. Una dintre metaforele cele mai importante pe care le-am folosit vreodată este că primele nouă luni ale vieţii tale, din momentul concepţiei tale până în momentul naşterii tale, totul a fost aranjat pentru tine. Nu era nimic de făcut pentru tine. Nu trebuia să te preocupi gândindu-te la ce culoare vor avea ochii tăi, sau cum va arăta corpul tău. De tot Se avea grijă. Tu doar te laşi. Eu îl numesc “stâlpul viitorului”. Şi te trage, se trage de tine în direcţia în care se presupune că ar trebui să fii.
Şi mie nu mi se pare exagerat să spunem că tot ceea ce aveai nevoie pentru călătoria ta fizică era deja stabilit acolo, înăuntru. Şi atunci de ce nu pentru restul călătoriei, de asemenea? Scopul tău este acolo, înăuntru. Tot ce tu… personalitatea ta este acolo, înăuntru. Tot ce urmează să fii, nu doar eul fizic, ci totul. Dacă doar te laşi şi permiţi.
Şi aşa… ne naştem.
Şi ne uităm la această mică creatură frumoasă, ca părinţi. Am văzut asta de multe ori şi te uiţi la acest copil mic şi frumos, îl priveşti şi zici:
“Grozavă treabă, Doamne, grozavă treabă. Nu putea să fie mai bine”
“Ne ocupăm noi de aici încolo”
Şi apoi suntem înconjuraţi de toţi aceşti oameni, familia noastră, cultura noastră, oriunde mergem. Şi începe să ni se spună că nu putem avea cu adevărat încredere în ceea ce suntem.
Trebuie să ne încredem în ceva exterior nouă înşine şi călătorim astfel spre ambiţie. Şi odată ce începi să zici:
“Ne ocupăm noi de aici încolo”, introduci ceva..pur şi simplu iei această .. perfecţiune, şi dai la o parte Creatorul, (Edge God Out).
          E G O… ego – Edge God Out
Acest ego este partea din noi care începe să ne spună “cine eşti nu este această creaţie perfectă, divină,  părticica de Dumnezeu din care ai venit.”
Nu spune asta. Ne spune: “eşti ceea ce AI”.
Începe cu lucruri ca jucăriile noastre şi apoi conturile noastre bancare şi apoi posesiunile pe care le deţinem. Înainte să ne dăm seama începem să ne identificăm pe noi înşine pe baza posesiunilor noastre. Începem să avem un set de credinţe precum: “cu cât am mai mult, cu atât mai valoros sunt ca persoană”. Şi aşa ne irosim vieţile luând aceşti tineri copii şi aruncându-i într-o cultură care pune accentul pe .. MAI MULT.
Devine aproape o mantră a egoului: “Trebuie să ai mai mult.” Şi cu cât ai mai mult, cu atât eşti mai conştient de felul în care alte persoane vor să îţi ia ceea ce ai. Cu atât mai mult te consumi de: “Cum să protejez ceea ce am?” şi “Cum să fac MAI MULT din ceea ce am?”
Dilema aici este că dacă eşti ceea ce AI şi lucrurile dispar,atunci şi ceea ce EŞTI dispare în acelaşi timp.”

Dr Wayne W. Dyer
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s